Operatorii aşteaptă finalizarea integrală a lucrărilor la Aeroportul Oradea - Operaţional pe jumătate
Cele 59 de zile constractuale în care Aeroportul Oradea a fost complet închis s-au încheiat, ieri, 3 septembrie, însă, cu toate acestea, Taromul şi nici alţi operatori nu şi-am manifestat intenţia de a opera, aşteptând finalizarea totală a lucrărilor, programate pentru sfârşitul lunii octombrie 2015.
Timp de 59 de zile, activitatea pe Aeroportul Oradea a fost complet suspendată, la solicitarea constructorului, care a cerut front de lucru pentru realizarea pistei. Cele 59 de zile au expirat ieri, dacă antreprenorul depăşea acest termen trebuind să plătească 50.000 de euro/zi. Conform graficului de lucrări, ieri, constructorul a finalizat pe o lungime de 1.300 de m, din cei 2.100 de m, pista de decolare/aterizare, cu asigurarea prelungirilor de oprire de 150 m de-o parte şi de cealaltă a acestei lungimi.
"Am revenit la stadiul dinainte de închiderea Aeroportului. Cine doreşte poate opera pe această pistă de 1.300 de m, există balizaj şi se poate coordona de la sol. Oricine poate veni, evident nu cu avioane mari", ne-a declarat Horia Carţiş, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor. Cu toate că pista ar fi operaţională ca şi până acum, momentan, Tarom nu şi-a anunţat disponibilitatea de a opera pe Aeroportul din Oradea. "Decizia de reluare a operării curselor Bucureşti-Oradea se poate lua numai după ce Tarom va primi o informare oficială din partea Aeroportului Oradea, că aeroportul este pe deplin pregătit pentru începerea operării", ne-a declarat Georgeta Dinu, purtătorul de cuvânt al Tarom. În aceste condiţii, există mari şanse ca abia în noiembrie, după ce investiţia de la Aeroport va fi în întregime finalizată, cursele Tarom să se reia.
Lucrările de extindere şi modernizare a infrastructurii aeroportuare sunt executate de asocierea Porr Construct - Teerag-Asdag Aktiengesellschaft - Col - Air Trading. Valoarea licitată este de 99 milioane de lei (inclusiv TVA), lucrarea urmând să fie plătită din Fondul European de Dezvoltare Regională (81,6 milioane lei), de la bugetul de stat (35,1 milioane lei) şi de la bugetul CJ Bihor (12,9 milioane lei). Lucrările cuprinse în proiect presupun realizarea unei piste de decolare-aterizare de 2.100 m prin extinderea celei existente (care are 1.800 m) cu 150 m spre nord şi 150 m spre sud şi refacerea integrală a pistei existente, fără relocarea echipamentelor de radiolocaţie existente. De asemenea, vor fi realizate două căi de rulare-decolare, o platformă de îmbarcare-debarcare de 266 m x 118,5 m, care să poată asigura staţionarea a şase aeronave, realizarea unor sisteme de balizaj luminos, realizarea unei uzine electrice care să deservească toate instalaţiile şi sistemele Aeroportului etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.