OMV ar putea prelua rafinăria Petrolsub
Deşi situaţia juridică a rafinăriei Petrolsub, din Suplacul de Barcău nu este încă certă şi societatea nu a intrat, deocamdată, în reorganizare, se pare că a apărut primul investitor care ar dori să cumpere rafinăria, grupul de firme OMV.
Instanţa a declarat anul trecut societatea falimentară şi a numit un administrator special, firma "Euroconsult", dar o parte din acţionari nu au fost de acord cu această decizie. Magistraţii Curţii de Apel Oradea au respins contestaţia acestora, dar acţionarii au declarat recurs, astfel că, pentru moment, situaţia rafinăriei din punct de vedere juridic nu este încă clară. Cei peste 400 de muncitori care au intrat în şomaj la sfârşitul anului trecut sperau atunci că Petrosulb va fi reorganizată şi scoasă la licitaţie, iar ei îşi vor relua activitatea. Se pare că primul investitor interesat în preluarea Petrolsub Suplacu de Barcău este chiar grupul de firme OMV, nimeni altul decât cel care a sistat furnizarea materiei prime către rafinărie din cauza datoriilor prea mari. "Deocamdată, reprezentanţii OMV nu au făcut direct o asemenea propunere, deşi am avut mai multe întâlniri cu dânşii. Am auzit şi noi astfel de zvonuri, şi nu putem decât să aşteptăm să vedem ce se întâmplă", a precizat Gheorghe Zmole, liderul de sindicat al Petrolsub. În condiţiile în care OMV va veni cu o ofertă concretă, rafinăria va putea intra în posesia grupului de firme abia după ce instanţa va clarifica toate aspectele legate de situaţia juridică actuală a societăţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.