În cadrul manifestărilor dedicate "Anului Internaţional al Fizicii" organizate de Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi Societatea Română de Fizică, un semnal luminos va traversa teritoriul României, mâine, 19 aprilie, un omagiu genialului fizician Albert Einstein. Pornind de la Princeton, în seara zilei de azi, semnalul va traversa întâi America de Nord, apoi Asia, teritoriile Rusiei, Turciei, Bulgariei şi va fi preluat de România în oraşul Călăraşi, mâine seară, la ora 21.00, şi va trece prin oraşele Bucureşti, Craiova, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Cluj şi Oradea, ajungând la frontierele de vest ale ţării la ora 21.45, în aceeaşi zi. Pe rând, oraşele de pe traseu îşi vor închide luminaţia stradală, pentru câteva minute, timp în care elevii şcolilor din aceste oraşe vor semnaliza cu lanterne spre cer. Traseul razei de lumină în România se va desfăşura între orele 21.00-21.45. Conform graficului, în Oradea momentul este programat pentru ora 21.44 ( la graniţa cu Ungaria 21.45).