Omagiu adus mamelor, la Şcoala 'Nicolae Bălcescu' din Oradea
Primele zile ale primăverii au adus bucurie în sufletele curate ale copiilor de la Şcoala "Nicolae Bălcescu". Astfel, în prima zi a lunii martie, Parcul 1 Decembrie a fost locul unde o ceată de copilaşi zglobii împărţeau mărţişoare trecătorilor şi celor care se aflau aşezaţi pe bănci.
Aceştia au dăruit tuturor câte un mărţişor pe care l-au confecţionat cu mâna lor, lucru de care erau tare mândri. Toţi cei prezenţi au fost emoţionaţi de gestul copiilor şi le-au mulţumit pentru cadourile primite. Acţiunea, "Un gând bun la început de primăvară", sub care s-a desfăşurat activitatea copiilor, face parte dintr-un proiect mai amplu derulat în şcoală, intitulat sugestiv "Puterea cuvântului". "Acest proiect educativ are ca obiectiv principal conştientizarea valorii propriilor cuvinte de către copii prin transformarea limbajului pozitiv într-un instrument pe care să îl folosească cu multă uşurinţă şi naturaleţe. Abilităţile de comunicare ale elevilor se vor dezvolta prin metode şi tehnici specifice, din care fac parte o serie de activităţi comune învăţători-elevi-părinţi", a precizat coordonatorul proiectului, institutor Căbău Ioana. La invitaţia elevilor cuprinşi în proiect şi conduşi de învăţătoarele Căbău Ioana - clasa a II-a D şi Tiriteu Mariana - clasa a III-a A, elevii au susţinut în după-amiaza zilei de 8 Martie un spectacol dedicat mamelor. Cei mici au fost pregătiţi de sărbătoare, încurajaţi de atmosfera plină de bucurie şi entuziasm, dar şi de multe emoţii şi câte o lacrimă, abia întrezărită în colţul ochilor, la unii dintre bunici la vederea dragilor nepoţi. Cuvintele pline de sensibilitate adresate invitaţilor de către învăţătoare au relevat semnificaţiile străvechi ale zilei de 8 Martie şi i-au îndemnat pe elevi să-şi respecte părinţii şi să nu se îndepărteze niciodată de cea care le-a dat viaţă. Pentru zecile de mame aflate în sală, poeziile şi corul reunit al celor două clase s-au constituit în cel mai frumos cadou pe care-l puteau primi din partea copiilor de ziua lor. Manifestarea coordonată cu multă dăruire de cele două învăţătoare este un prinos de recunoştinţă adus mamei, acea veşnică icoană a sufletului nostru şi candelă a vieţii care nu se stinge niciodată. Această activitate educativă i-a transpus pe toţi cei de faţă în universul bogat şi inocent al copilăriei, lăsând în memorie frânturi de refrene... "Pentru ea voi fi soarele-n zori/ Pentru ea voi face-o casă de flori..."
Mulţumirile aduse mamelor prin cânt şi poezie de către "micii artişti" vor fi cu siguranţă peste timp memorabile prilejuri de nostalgică aducere aminte a unor momente de mare încărcătură emoţională din viaţa de şcolar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.