Desemnată de către Federaţia Română de Judo pentru a participa la Campionatele Mondiale Universitare, programate luna viitoare, la Teagu (Coreea de Sud), sportiva orădeană Olimpia Ianc a efectuat, în ultima perioadă, un stagiu centralizat de pregătire, la Poiana Braşov, alături de celelalte componente ale lotului naţional. Legitimată la CS Crişul Oradea, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului emerit Emil Morar, Olimpia participă, în aceste zile, la un turneu de categoria B, organizat în Turcia, la Istanbul. Cum Oradea a fost desemnată, de către forul european de specialitate, să găzduiască Campionatul European pe Naţiuni, competiţie programată în toamnă, rezervată echipelor feminine, Olimpia Ianc îşi doreşte să facă parte, în continuare, din lotul naţional şi să evolueze, astfel, în faţa propriilor suporteri.