Într-o singură săptămână - amenzi totalizând 68 milioane lei Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor verifică (şi) în aceste zile agenţii economici producători şi comercianţi de produse de panificaţie şi patiserie. Pentru că tot suntem la subiect, menţionâm că, la rându-ne, am primit câteva semnale legate de calitatea pâinii, dar şi modul ei de comercializare în unele unităţi cu profil ABC. E bine, în consecinţă, de ştiut că acest produs nelipsit de pe mesele noastre trebuie să aibă suprafaţa lucioasă, galben-aurie, să nu fie deformată sau aplatizată, şi nici murdară pe faţa inferioară. O pâine proaspătă şi corespunzător realizată, după o uşoară apăsare, revine la forma iniţială. Dacă la ruperea pâinii apar fire mucilaginoase sau miezul are în centru o zonă mai închisă la culoare, umedă şi sfărâmicioasă, cu miros dezagrEabil, înseamnă că este improprie consumului uman. Tot improprii consumului sunt şi pâinea şi produsele de panificaţie necoapte, mucegăite, acrite, fermentate, amare, atinse de boli parazitare sau care la masticare prezintă scrâşnituri datorită impurităţilor minerale. Şi încă ceva: termenul de valabilitate al pâinii este de 24 ore de la coacere! Revenind, inspectorii O.J.P.C. au efectuat, în activitatea de supraveghere a pieţei şi controlul mărfurilor în Vama Oradea (dar şi urmare a reclamaţiilor înregistrate), 62 de acţiuni de control soldate cu 19 sancţiuni contravenţionale. De această dată, în atenţie s-au aflat producătorii şi comercianţii de produse de panificaţie, precum şi agenţii economici comercianţi de piese de schimb auto. Amenzile aplicate au totalizat 68 milioane lei, în funcţie de gravitatea abaterilor inspectorii luând măsura sancţionării băneşti - cu sume cuprinse între 2.000.000 şi 5.000.000 lei - a acelora care au încălcat legislaţia în vigoare. Valoarea toatală a produselor controlate a fost de 2612,441 milioane lei, din care valoarea produselor cu deficienţe care au fost depistate în urma controlului s-a ridicat la 132,445 milioane lei. În ceea ce priveşte abaterile constatate de inspectorii OJPC, acestea au fost de natură informaţională: etichetare cu informaţii incomplete, neafişarea orarului de funcţionare sau denumire firmă, lipsa elementelor de identificare şi caracterizare traduse în limba română, declaraţiile de conformitate şi certificate de garanţie eliberate de producător sau importator. În fine, un alt aspect este cel legat de activitatea de soluţionare a sesizărilor şi reclamaţiilor din partea consumatorilor: din cele 12 reclamaţii şi sesizări, 11 au fost soluţionate de inspectorii OJPC.