Salonul de carte "Transilvania" a organizat ieri, 21 martie, o întâlnire cu cititorii, cu prilejul apariţiei celui de-al doisprezecelea volum, "Oglinda dintre milenii", a scriitorului Nicolae Iştoc. Au fost invitaţi să prezinte lucrarea scriitorii: Aurora Pordea, Dumitru Bonta, Ion Davideanu, Lucian Munteanu şi Florian Lazăr (moderator). Lansarea a avut loc la Grupul Şcolar "Transilvania", din Oradea, ocazie cu care autorul a acordat autografe. "Ieşind la rampă cu acest volum de eseuri, scriitorul orădean Nicolae Iştoc demonstrează, încă o dată, că resursele sale scriitoriceşti sunt inepuizabile, punându-şi în valoare propria capacitate intelectuală, nu numai pe cea profesională, ca jurist, dar şi ca om de bună credinţă şi, mai ales, ca un scriitor care se impune confirmând prin operele sale", a explicat profesorul Florian Lazăr. Volumul "Oglinda dintre milenii" este structurat în 38 de capitole şi dezbate problema societăţii umane a zilelor noastre interpretată de personaje din lumea animalelor. "«Oglinda dintre milenii» este o capodoperă literară, purtată ca o oglindă nu numai la piept, dar şi la sufletul încărcat de limpezime şi creativitate", a conchis scriitorul Florian Lăzăr.