De "Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor" tinerii din Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Bihor au organizat mai multe acţiuni cu scopul de a-i face pe elevi să pună mai mult preţ pe lectură. În cadrul campaniei "Lectura e Cool-Tură!" au fost împărţite peste 2.000 de cărţi dar tinerii spun că nu se vor opri aici. Până la această oră au reuşit să strângă aproape o mie de volume pentru a dota biblioteca unui liceu din judeţ.

Cel mai important eveniment de "Ziua cărţii" a avut loc săptămâna aceasta la Biblioteca Universităţii din Oradea, unde tinerii au avut parte de adevărate lecţii despre carte, ţinute de lect. univ. dr. Florin Cioban şi lect. univ. dr. Marius Miheţ şi de un moment unoristic realizat de actorul Ioan Oros. Elevii Edina Bodor, David Halasz şi Liviu Guiaş au interpretat imnul campaniei, iar tinerii au putut admira o expoziţie tematică intitulată "Cărţile care ne-au făcut oameni". De asemenea, tot cu această ocazie au fost împărţite 650 de cărţi noi şi 960 de reviste educative, 800 de stickere de promovare a campaniei şi 200 de semne de carte în mai multe spaţii publice (zona centrală a oraşului precum şi în campusul Universităţii din Oradea). Pentru că în organizarea şi desfăşurarea campaniei s-au implicat şi au muncit foarte multe şcoli, cea mai bună dintre ele, Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" din Beiuş, a fost premiată cu 50 de volume de cărţi, o sută de reviste educative precum şi diplome. "Evenimentul a fost al doilea al campaniei Lectura e Cool-Tură! "Citeşte şi fă-i să citească!" care va mai avea încă două etape. În cadrul ei, la mijlocul lunii mai, biblioteca Liceului Teoretic "Nicolae Jiga" din Tinca va fi dotată cu cărţi colectate din mai multe şcoli din Bihor. Până la această dată am reuşit să adunăm 920 de volume dar cred că vom depăşi o mie", a spus, pentru Crişana, Mark Lukacs, preşedintele CJE Bihor. Parteneri ai evenimentului au fost Biblioteca Universităţii din Oradea, librăria online elefant.ro, Editura Aramis, Editura Litera, Editura CD Press, Europe Direct şi OSC. Proiectul a fost finanţat prin programul YouthBank Oradea, coordonat local de Fundaţia Comunitară Oradea şi la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Programul YouthBank Oradea este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Partenerii locali ai programului sunt VPK Packaging, UniCredit Ţiriac Bank şi Pro Cariere.