Fundaţia „ECOTOP" din Oradea organizează în perioada 20 martie-5 mai a.c., o serie de activităţi ce se derulează în cadrul proiectului " Mai aproape de natură" finanţat de către Uniunea Europeană prin programul Tineret în Acţiune, Serviciul European de Voluntariat, cu participarea a trei voluntari din Spania.

Prima acţiune inclusă în proiect va avea loc joi, 22 martie, de Ziua Internaţională a Apei. Cu această ocazie, un număr de 100 de elevi din Oradea şi Şuncuiuş vom organiza o acţiune de igienizare pe malul Crişului Repede, în zona defileului între Şuncuiuş şi Vadul Crişului. Activitatea se derulează în colaborare cu Primăria din Şuncuiuş. Mai apoi, în perioada 2 aprilie - 6 aprilie a.c. se va derula acţiunea intitulată „Şcoala altfel" unde se vor desfăşura activităţi de educaţie nonformală în centrul Casa Craiului de la Damiş, Valea Mişidului şi Gălăşeni, cu participarea elevilor din şcolile Emanuil Gojdu, Friedrich Schiller şi şcoala cu clasele I-VIII Măgeşti. În finalul proiectului, pe 5 mai a.c., va avea loc Concursul interşcolar „Ecochallange". Deja tradiţionalul concurs se va desfăşura în pădurea din Băile 1 Mai cu începere de la ora 9.00. Sunt invitaţi să participe elevi ai şcolilor din Oradea şi judeţ. Regulamentul şi condiţiile de participare se găsesc pe website-ul ECOTOP, şi anume www.ecotoporadea.ro.