Sunt puţini cei care se pot mândri ca fiind printre cei mai vechi cititori şi fideli abonaţi ai cotidianului "Crişana". Timp de 67 de ani, ziarul nu a lipsit din căminul octogenarului de azi, Teodor Balmoş, din comuna Măgeşti, care s-a hrănit spiritual cu conţinutul său, fiind în permanenţă la curent cu dinamica vieţii economice, sociale şi spirituale din Bihor şi din ţară.

Îndrăgostit de arta scrisului şi încurajat de Dumitru Goţa, redactor al ziarului la începuturi, Teodor Balmoş a devenit un permanent colaborator al publicaţiei, redactând ştiri din domeniul transporturilor feroviare, unde şi-a desfăşurat activitatea timp de 43 de ani, evoluând de la meseria de manevrant la funcţia de şef de staţie. Activitatea profesională ireproşabilă, la care se adaugă şi colaborarea cu ziarele "Crişana" şi "Lupta CFR", au fost răsplătite cu distincţia "Meritul Ceferist", acordată şi înmânată de Ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, ing. Dumitru Bulucea. După pensionare, a continuat colaborarea cu ziarul Crişana, subiectele materialelor publicate vizând aspecte din viaţa şi activitatea concetăţenilor din comuna Măgeşti, unde locuieşte Teodor Balmoş şi în prezent. Atent observator, având simţul ordinii, disciplinei şi corectitudinii, formate la CFR, Teodor Balmoş a contribuit la sesizarea şi remedierea unor deficienţe în activitatea edilitar-gospodărească din comună, care i-a adus stima şi preţuirea concetăţenilor. "Sunt satisfăcut de diversitatea şi calitatea materialelor publicate în cotidianul Crişana, cea mai completă şi corectă sursă de informaţii, situându-o în topul publicaţiilor din Bihor şi nu numai", spune Teodor Balmo?. Pentru fidelitatea sa, faţă de "Crişana",Teodor Balmoş merită din plin felicitări, împreună cu urarea "La mulţi ani".