Există un loc în Piaţa Cetate din Oradea, unde Moş Crăciun nu prea vine niciodată. O fetiţă de 9 ani, handicapată, pe care o cheamă Enik?, ţintuită într-un cărucior cu rotile, stă nedumerită şi i se pare că Moşul o ocoleşte. Mai mulţi orădeni care au credinţă, trecând pe lângă ea, îi aruncă câte o monedă, două de 500 lei. Deşi e puţin, totuşi Enik? le zâmbeşte, schiţând un semn de mulţumire. Sunt patru fraţi într-o familie săracă, unde cap de familie e mama lor, singură, fără nici un venit, trăind cu toţii din alocaţia copiilor. Demn de reţinut este faptul că Sărbătorile de Crăciun totuşi sunt aşteptate cu optimism, pentru că este sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru. Gândurile fetiţei Enik? zboară spre Moşul cel bun şi visează că îi va aduce şi ei ceva. Tocmai de aceea se adresează Moşului cu o scrisoare deschisă la care aşteaptă cu nerăbdare, în piaţă, în căruciorul ei, un răspuns: "Dragă Moşule, Sunt Enik?, o fetiţă de 9 ani. Moşule bun, din cauza bolii, nu pot să mă deplasez pe picioarele mele, numai cu ajutorul acestui cărucior. Vreau, dragă Moşule, o geacă de iarnă, să nu-mi fie frig, o pereche de adidaşi şi ceva hăinuţe. Pe lângă acestea, nişte dulciuri şi ceva alimente, să avem pe masă măcar de ziua Naşterii Domnului Isus Cristos. În schimb, şi eu, Moşule, pot să-ţi îndulcesc inima, să-ţi cânt o colindă... Moşule, mai vreau să te rog să ne întâlnim şi la anul viitor, să ne aduci câte ceva daruri şi nişte veşti mai bune pentru handicapaţi. Îţi mulţumesc tare mult şi te simpatizez. Enik?" Poate că Moş Crăciun se va opri o clipă şi în dreptul casei acestor patru copii, să le lase cadourile mult dorite. Se pune, totuşi, întrebarea firească: din câţi bani se risipesc de către demnitari pe traiul lor de lux, nu ar putea face ca, măcar de sfintele sărbători, cei suferinzi să nu iasă în stradă să cerşească pentru ca masa lor să fie mai îndestulată şi altfel decât prin cerşit.