O pasarelă nouă şi mult mai sigură!
Deşi pasarela care leagă străzile Plevnei şi Szigligeti Ede prezenta un oarecare risc pentru cei care se aventurau să o străbată, autorităţile locale, abia după trecerea unui an de zile, s-au decis să dispună începerea consolidării ei.
În următoarele două luni, firma care a câştigat licitaţia de execuţie a lucrărilor va trebui să desfăşoare o complexitate de acţiuni menite să consolideze pilonul pasarelei şi să refacă hidroizolaţia podului. Totodată, trotuarul va fi refăcut în întregime, prin turnarea unui covor asfaltic, iar de-a lungul pasarelei se va instala un parapet lung de 180 de metri. Societatea Hidroconstrucţia Cluj-Napoca a demarat deja lucrările, iar dinspre malul drept spre mijlocul Crişului Repede a fost construit un mic dig care să permită desfăşurarea acţiunilor.
Consiliul Local al Municipiului Oradea a alocat acestor lucrări un buget de 3,3 miliarde de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.