Recent, mass-media locală a scris despre o femeie fără adăpost, care teroriza cetăţenii cu dare de mână, locuitori pe străzile Albacului, respectiv Horea. În încercarea de a afla mai multe informaţii despre cum a ajuns Ana Balogh să cutreiere străzile, precum şi date referitoare la familia din care provine, am descoperit o poveste desprinsă parcă dintr-un film dramatic. Dintr-o casă în alta Soarta familiei Balogh a fost de la început pecetluită. Rudolf Balogh şi Ana Balogh s-au cunoscut întâmplător, iar după puţin timp au hotărât să-şi unească destinele. Venirea pe lume a copiilor a fost o bucurie pentru părinţi. Rudolf (16 ani), Elena ( 14 ani), Laszlo (12 ani) şi Levente (8 ani) sunt copii pe care orice părinte şi i-ar dori. Sunt cuminţi, ascultători, harnici şi dornici să înveţe. Doar că le lipseşte un singur lucru: un cadru familial adecvat. Iniţial, familia Balogh a locuit într-o căsuţă pe strada Doinei. Aceasta a fost demolată, ulterior aceştia locuind într-un apartament care a fost ?pierdut? la Caritas. Mai târziu, familia Balogh a primit de la Primăria municipiului Oradea o locuinţă pe strada Tudor Vladimirescu, numărul 17, unde locuiesc şi în prezent. Tatăl - arestat, iar mama - bolnavă psihic Viaţa familiei Balogh a fost normală până în urmă cu 10 ani. Atunci a început calvarul. Tatăl a fost arestat, pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind închis iniţial la Penitenciarul din Craiova, în prezent fiind încarcerat în penitenciarul Oradea. După această nefericită întâmplare, mama copiilor a luat-o pe căi greşite. Din cauza situaţiei de acasă s-a îmbolnăvit. Boala, schizofrenie afectivă, a făcut-o să uite că are o familie, că are copii. În momentul de faţă, de frică să nu fie internată într-un spital de psihiatrie, preferă să stea pe stradă. Cei patru copii ai familiei Balogh se află, de câţiva ani, în grija bunicilor. Elena şi Rudolf Balogh, ambii trecuţi de 50 de ani, se îngrijesc aşa cum pot de copii. ?Din puţinul nostru încercăm să-i ajutăm pe nepoţi. Îi învăţăm cum să se comporte, să înveţe bine şi, nu în ultimul rând, să nu uite de unde provin. Casa unde stăm este o locuinţă modestă. Suntem şase persoane într-o cameră şi o bucătărie. Din păcate, nu le putem asigura chiar tot ceea ce îşi doresc. Cel mai mult le lipseşte apa curentă şi, mai ales părinţii. Însă, chiar dacă au trecut numai prin necazuri, copiii nu s-au lăsat niciodată. Cei mari, Elena şi Rudolf, sunt campioni la atletism şi înot. Au numeroase medalii şi diplome. Dacă se ţin de carte nu au cum să nu reuşească în viaţă?, a precizat Rudolf Balogh, bunicul copiilor. ?Nu am copii şi nici familie? Acestea au fost cuvintele Anitei Balogh, mama celor patru copii. Deşi ştie că are familie, soţ şi copii, preferă să nu-şi amintească de ei. Boala de care suferă Anita a apărut în urmă cu 10 ani, însă s-a agravat în ultimii trei ani. Deşi familia doreşte să o ajute, ştiind că boala de care suferă este gravă, necesitând tratament, Anita îi ocoleşte şi nu doreşte să-i vadă. ?Noi am vrea s-o internăm într-un spital de psihiatrie însă nu o găsim. Ea a fost internată de multe ori, însă a fugit. Nu-i place nici cu noi şi nici în spital. Ce-am mai putea face noi în această situaţie? Din câte am înţeles de la cunoscuţi, s-a aciuat pe lângă alte persoane fără adăpost şi acum este cu ei. Ce să zic? Păcat de copii, că toate nenorocirile se abat implicit şi asupra lor. Peste un an de zile, va ieşi şi tatăl lor din închisoare şi poate că altfel va fi familia asta. Însă, el nici nu mai vrea să audă de soţie. Deja a fost introdus divorţul, numai că se aşteaptă soluţionarea dosarului?, a precizat bunicul copiilor. Chiar dacă a fost internată în mai multe spitale de psihiatrie, boala Anitei se agravează pe zi ce trece. Deşi socrii acesteia susţin că a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Nucet, nu au avut dovezi prin care să justifice acest lucru. Mai grav este faptul că nici angajaţii spitalului nu o au în evidenţă. ?Nu a fost internată la noi. Nu figurează în evidenţele noastre?, au declarat surse din spital. Însă, în ciuda faptului că Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea a refuzat, invocând Legea nr.46 din anul 2003 referitor la drepturile pacientului, să dea anumite informaţii cu privire la pacientă, din actele pe care le deţin socrii Anitei a reieşit că aceasta a fost internată o dată, în anul 2003, în spital, în perioada 21.III - 4.IV.2003. Diagnosticul a venit ca un trăznet pentru familie: schizofrenie afectivă. ?Din cauza lor, s-a îmbolnăvit? Însă, nu toată lumea este de acord cu unele afirmaţii făcute de socrii Anitei. ?Nu se mai întoarce acasă din cauza lor. Nimeni din casa aceea nu dă doi bai pe ea. Poate copii mai mici, însă nici ei prea mult. Cât a stat aici a fost numai batjocorită, umilită. Culmea este că nu numai socrii ei o urăsc, ci şi copiii. Chiar dacă se vaită că nu o găsesc, ei atât vor să facă: să o găsească şi să o închidă în spital sau să o ţină acasă pe post de slugă. Eu am văzut-o de câteva ori după ce a ieşit din spital şi părea mai bine, însă după câteva luni de stat acasă parcă mai tare s-a îmbolnăvit. Sunt porniţi toţi împotriva ei. Probabil că, dacă erau mai aproape de ea după ce i-a fost închis soţul, nu se îmbolnăvea. Acum am înţeles că se ascunde undeva prin Oradea. Păcat de ea şi de copii?, a precizat Ileana Irvin, pensionară. Copiii recunosc faptul că le este dor de mama, chiar dacă în prezenţa bunicului neagă acest lucru. ?Mie mi-e dor de mami. Mi s-a spus că este în spital. Nici nu am ştiut că este în Oradea. De foarte multe ori mi s-a spus că este la spital, dar acum tind să cred că multe vorbe au fost minciuni. Eu cred că a plecat de acasă din vina lor, a bunicilor. Foarte urât se comportau cu ea. Uneori aşa se comportă şi cu noi. Chiar dacă lor li se pare că ne merge bine, nu este aşa. Noi muncim şi stăm aproape toată ziua la lucru. Suntem încă mici. De ce nu ne lasă să fim şi noi ca ceilalţi copii? Normal că ne trebuie bani, dar dacă s-au oferit să ne întreţină atunci de ce ne întreţin pe banii noştri? Să ni-i lase nouă. Ei au pensii frumuşele şi în plus mai au şi bani din întreţinerea noastră. Poate că ne-au ajutat mult, însă, tot aşa puteau să facă în aşa fel încât să avem apă acasă. Am înţeles că acum ne vom muta, undeva pe strada Eftimie Murgu. Sper să ne fie mai bine acolo?, a precizat unul dintre nepoţi. Speranţa? o flacără ce nu piere niciodată Nepăsarea, indiferenţa, dar şi prostia unora îşi spune încă o dată cuvântul. Familia Balogh ar putea să fie o familie fericită: tată, mamă şi patru copii. Însă, din cauza bolii totul se destramă. Membrii familiei vor să se ?scape? de femeia care le face familia de ruşine. La rându-i, mama copiilor nu dă doi bani pe soţ şi pe copii, preferând să stea pe stradă. Boala să fie de vină sau comportamentul inadecvat al familiei?