O nouă serie a cursurilor Biblionet
În sala de consiliu de la etajul II al Bibliotecii "Gheorghe Şincai" Oradea se desfăşoară grupa a II-a din seria a II-a a cursurilor de IT/LIB, organizate în cadrul proiectului Biblionet, la care participă bibliotecari din localităţile Ştei, Cefa, Aştileu, Mădăras, Aleşd, Diosig, Tileagd şi Salonta.
Delia Pantea, coordonator de proiect Biblionet în Bihor, a menţionat că, în luna septembrie, în localităţile de unde provin bibliotecarii care urmează aceste cursuri vor fi livrate calculatoarele primite prin programul Biblionet. Cursurile se desfăşoară până vineri, 9 iulie, între orele 9.00-16.30, şi sunt structurate informaţional în aşa fel încât să asigure pregătirea bibliotecarilor pentru administrarea centrului de internet pe care îl vor avea după primirea echipamentelor oferite de proiectul Biblionet. "Tot în cadrul proiectului Biblionet, în luna octombrie, se va organiza un curs de noi servicii de bibliotecă, pentru a crea o paletă mai largă de servicii pentru comunităţile locale. Ei să înveţe cum să organizeze aceste servicii", a mai precizat interlocutoarea noastră. Obiectivul programului Biblionet este de a facilita accesul populaţiei la mijloacele tehnologiei informaţionale, pornind de la faptul că 80% din populaţie, mai ales din zonele rurale, nu are acces la Internet.
Potrivit Ligiei Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene, Biblionet este un program de cinci ani care le facilitează românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.