O nouă şansă de câştig pentru împătimiţii Loto
Reportul de la categoria I la Loto 6/49 a ajuns la 94.351.596.200 de lei. Ieri, în jurul orei amiezii, la Agenţiile Loto de la Piaţa Cetate peste 1.000 de persoane îşi încercaseră deja norocul şi se rugau să acceadă în categoria miliardarilor în lei.
Sâmbătă, numărul celor care au călcat pragul aceleaşi agenţii a fost mult mai mare decât sâmbăta precedentă, peste 1.500 jucători făcându-şi timp pentru a haşura unul sau mai multe bilete. "De regulă, joc de maximum 200.000 de lei, dar azi mi-am permis luxul să joc de 280.000 de lei. Îmi încerc norocul când îmi mai rămân bani din pensie, iar dacă am să câştig, sunt hotărâtă să-mi schimb Dacia, care are o vechime de 24 de ani", ne-a declarat G.V., de 66 de ani.
Un jucător împătimit este şi Korozsi Gheorghe, de 52 de ani, care, de mai bine de patru ani, joacă în fiecare săptămână. Chiar dacă nu a câştigat până în prezent decât experienţă, el speră ca măcar de această dată să fi nimerit cinci numere câştigătoare, banii urmând să-i folosească pentru cadourile celor dragi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.