Peisajul ştiinţific-documentar din mediul rural românesc s-a îmbogăţit cu o nouă lucrare intitulată "Monografia comunei Răbăgani-Bihor", apărută la editura "Terra Nostra" sub redactarea şi coordonarea prof. univ. dr. ing. Vidu Bidilean, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti".

Studiul realizat, cuprinzând un număr total de 386 de pagini, oferă cititorului informaţii ample cu privire la istoria şi identitatea unui areal creat geografic, bine conturat, preocupările oamenilor de pe aceste plaiuri pe parcursul dezvoltării economico-sociale şi spirituale. Cele şase sate care alcătuiesc comuna - Albeşti, Brăteşti, Răbăgani, Sălişte de Pomezeu, Săucani şi Vărăşeni - se înscriu organic şi armonios în coordonatele genezei ce definesc Depresiunea Beiuşului, ca una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone din Vestul României şi a Munţilor Apuseni care oferă expresivitate şi interes vizitatorului. Iar când ne gândim că în spaţiul Ţării Beiuşului mai există încă peste o sută de unităţi asemănătoare, atunci efortul întreprins este cu atât mai justificat, căci prezentarea unor mărturii scrise (sit-uri arheologice, ocupaţii, obiceiuri, tradiţii şi ş.a.), precum şi cele nescrise (orale) sintetizează devenirea pe temeiuri ştiinţifice solide a unei civilizații dintr-un areal ca parte integrantă a spaţiului românesc dintotdeauna.

Lucrarea este racordată la cerinţele ştiinţifice impuse de caracterul unei monografii care prezintă (inclusiv imagini) aspecte esenţiale ale vieţii economico-sociale şi spirituale după cum urmează: prima parte prezintă cadrul natural general care defineşte spaţiul comunei - aşezare, relief, elemente pedoclimatice, flora, fauna după care sunt evidenţiate mărturii ale perenităţii - locuri şi oameni, vestigii istorice ş.a.; în continuare se relatează, în trepte istoria şi evoluţia satelor care aparţin de comună, problematica retrologiei şi marilor reforme agrare până în zilele noastre (1864, 1921, 1945, 1991); evoluţia activităţilor desfăşurate pe segmente - agricultură, silvicultură, prelucrarea produselor, precum şi alte ramuri de producţie şi servicii specifice zonei. Tot aici, într-un capitol de sine stătător se abordează probleme cu privire la populaţia şi evoluţia ei, structura acesteia, precum şi instituţiile administraţiei locale, familii (arbore genealogic) prin care se demonstrează trăinicia multiseculară a oamenilor pe aceste plaiuri; două capitole prezintă viaţa spirituală - biserica şi şcoala, inclusiv alte componente ale acesteia, cultura religioasă şi populară, datini, tradiţii, obiceiuri, toate acestea fiind tratate din perspectivă istorică şi la nivelul fiecărei localităţi componente ale comunei. Lucrarea se încheie cu un capitol inedit „În onoarea (In Honorem) oamenilor şi a faptelor ", care se vrea un documentar în care sunt evocaţi acei oameni de seamă, fii ai satelor ce onorează aceste locuri prin ceea ce au lăsat scris, precum şi cei plecaţi definitiv sau temporar, care-și mărturisesc gândurile, familii și persoane revenite pe meleagurile natale, dar mai ales am evocat oameni care au fost şi sunt prezenți în mass-media, prin relatările lor despre fapte și locuri în care s-au născut și au trăit. Subliniem faptul că, în prezent, oamenii care locuiesc aici merg mai departe cu paşi hotărâţi pe calea dezvoltării moderne, în pas cu lumea civilizată. Astăzi, toate satele comunei sunt racordate la rețeaua de apă potabilă, s-au finalizat lucrările de canalizare, oamenii se bucură de TV - cablu, internet ș.a., iar în prezent se finalizează asfaltarea drumurilor de acces în sate și a principalelor artere. Toate aceste argumente credem că sunt suficiente pentru ca această monografie să fie lecturată cu interes şi plăcere.

Dr. ing. Vili DRAGOMIR

Secretar ştiinţific al Secţiei de Economie Agrară şi Dezvoltare Rurală din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti"