O nouă listă de medicamente compensate
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezent ieri într-o scurtă vizită în judeţul Bihor, a prezentat proiectul privind noua listă a medicamentelor compensate şi gratuite aflat în dezbatere publică pentru următoarele 30 de zile. De asemenea, Nicolăescu a precizat şi stadiul în care se află proiectul de construcţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Proiectul, care a fost afişat deja pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cuprinde multe produse noi, o noutate reprezentând-o prezenţa pe listă a medicamentelor organice. Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, proiectul este format din trei subliste. Sublista A, care cuprinde medicamentele compensate într-un procent de 90%, este formată numai din medicamente generice, ieftine, pentru a avea acces la ea un număr cât mai mare de persoane, indiferent de venitul lor. Numărul Denumirilor Comune Internaţionale (DCI) de pe sublista A a crescut cu 30%, de la 119 la 158 de nume, creşterile fiind înregistrate la la fiecare grupă terapeutică. În sublista B, care conţine medicamentele compensate cu 50%, sunt trecute atât medicamente originale, cât şi medicamente generice. În acest caz, numărul DCI a crescut de la 148 la 206 de nume. Sublista C, cu medicamente compensate 100%, este împărţită în trei secţiuni. Prima, C1, pentru grupele de boli cu compensate 100%, s-a înregistrat o creştere a numărului de DCI-uri cu produse noi. Secţiunea C2, care cuprinde medicamentele din programele naţionale de sănătate: diabet, oncologie, HIV/SIDA şi posttransplant, înregistrează creşteri ale numelor de produse compensate, pe listă apărând, pentru prima dată, şi medicamente organice. "La infecţiile cu HIV/SIDA avem 62 de produse noi, la tuberculoză, două produse noi, la oncologie nouă, la neurologie trei, iar la diabet patru produse noi", a declarat ministrul Sănătăţii. Acesta a precizat că la secţiunea C3, care cuprinde medicamente pentru copiii până la 18 ani, studenţi, elevi, gavide, nu s-a produs nicio modificare. De asemenea, ministrul a anunţat că lista de medicamente compensate sau gratuite va fi însoţită de protocoale terapeutice, stabilite pe criterii medicale şi de eficienţă financiară. Acestea vor fi făcute publice astfel încât fiecare medic şi pacient să cunoască integral la ce medicamente are acces în baza asigurărilor de sănătate. Cel mai probabil, lista de medicamente va fi valabilă începând cu data de 1 iulie a.c. În altă ordine de idei, Eugen Nicolăescu a anunţat că, în scurt timp, Ministerul Sănătăţii va veni cu propunerea pentru pachetul de servicii medicale de bază care vor fi decontate de CAS din Fondul Unic Naţional de Sănătate. Pachetul va fi anexat la contractul de asigurări de sănătate.
În ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă care urmează să se construiască pe Calea Aradului nr. 2, ministrul Nicolăescu a anunţat că se apropie de startul demarării lucrărilor. Acesta a precizat că în data de 6 mai a avut loc licitaţia pentru desemnarea constructorului, însă rezultatul a fost contestat pe motiv că termenul pentru prezentarea ofertei a fost prea scurt. Din acest motiv, licitaţia a fost amânată. "Licitaţia trebuia să fie reluată în data de 19 mai, însă a fost depusă o nouă contestaţie", a declarat ministrul Sănătăţii, care a menţionat că de această dată criteriile impuse de Minister au fost considerate prea dure. "Sunt criterii exigente pentru că este vorba de una dintre cele mai complexe lucrări civile", a adăugat Nicolăescu, menţionând că această contestaţie ar trebui soluţionată în maximum 30 de zile, după care va fi reluată procedura de licitaţie. "Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Oradea va avea 446 de paturi, o arie desfăşurată de 64.000 mp şi va avea două subsoluri, parter şi trei etaje. Termenul pentru finalizarea construcţiei este de 48 de luni. Vom puncta suplimentar firmele care vin cu o ofertă sub 48 de luni", a mai afirmat Eugen Nicolăescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.