O nouă galerie de artă şi-a deschis porţile pentru tinerii artişti orădeni. Este vorba de Galeria Konstant, situată în Parcul Tineretului nr.1, colţ cu Calea Clujului, în care vor fi expuse, în principal, lucrări de artă contemporană. Iniţiatorii acestui proiect sunt artiştii plastici Constantin Costea şi Adrian Chirilă, care au prezentat celor care au participat la inaugurarea de aseară o expoziţie cu tema "Introspecţie atemporală".

"Galeria Konstant este proiectul meu şi al lui Adrian Chirilă. Ne-am propus să facem o galerie de artă contemporană unde să putem lansa artişti tineri. Artiştii pot recurge şi la tehnici vechi, cu condiţia ca tematica să fie gândită în contemporan. De asemenea, vrem să promovăm şi arta românească de valoare de la 1900 încoace", a precizat Constantin Costea, adăugând că intenţia lui şi a lui Adrian Chirilă este ca, în timp, Galeria Konstant să ajungă în liste la târguri de artă şi la bienale. "Vrem să aducem artişti străini şi să colaborăm cu galerii de artă din străinătate", a mai menţionat Costea. Pentru inaugurarea galeriei, au fost expuse lucrările a 13 artişti orădeni din toate generaţiile, recunoscuţi atât pe plan local, cât şi în străinătate, dar şi artişti tineri, proaspăt absolvenţi ai facultăţilor de arte: Corina Andor, Teodora Bicescu, Paul Blânda, Tudor Frâncu, Kinga C. Hollo, Remus Ilisie, Marta Jacobovits, Miklos Jacobovits, Zoltan Jedlicska, Sara Kapas, Mihaela Tatulescu, Radu Tîrnovean, Marius Vesa. Lucrările sunt reunite sub genericul "Introspecţie atemporală" şi vor putea fi admirate în perioada 25 februarie - 3 aprilie a.c, vizitele făcându-se cu programare la tel. 0741/500.824. "Vrem să susţinem proiecte serioase şi curajoase ale tinerilor artişti. Sperăm că vom reuşi să primim şi finanţări pentru proiectele noastre", a adăugat Costea.