Galeria de Artă UAP Oradea a găzduit, luni, vernisajul expoziţiei de pictură a artistei Diana Gabriela Gavrilaş. La eveniment au participat: conf. univ. dr. Cornel Durgheu, decanul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, Iosif Gui, directorul Fondului Plastic Oradea, criticul de artă dr. Ramona Novicov, directorul executiv al Centrului Cultural Italian din Oradea, artişti plastici - membri ai UAP, profesori şi studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Expoziţia rămâne deschisă publicului până în 18 iunie. Diana Gabriela Gavrilaş este absolventă a Academiei de Arte Vizuale "Ioan Andreescu", din Cluj-Napoca, secţia Pictură, clasa prof. univ. dr. Ioan Zbârciu. În 2002, a obţinut, în urma unui concurs naţional, o bursă de cercetare şi formare postuniversitară "Vasile Pârvan", acordată de Guvernul României la Accademia di Romania din Roma, Italia. Din 2005, este lector universitar la Facultatea de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea. A participat la numeroase expoziţii de grup, atât în România (Cluj-Napoca, Timişoara, Piatra Neamţ, Arad, Oradea, Satu Mare etc.), cât şi în străinătate (Ungaria, Italia). Până în prezent, a avut şapte expoziţii personale. Expoziţia de pictură de la Galeria de Artă UAP Oradea a fost prezentată de criticul de artă dr. Ramona Novicov. "În pictura Dianei există o întâlnire specială între forţă şi delicateţe. E o dantelărie făcută, aici, cu un rafinament extraordinar, peste care vin pleznituri de culoare foarte violentă. Diana aduce cu ea întreaga imagerie a lumii italiene, după ce, timp de doi ani, a câştigat o bursă de cercetare şi formare la Roma. Avem de-a face cu un pictor adevărat", a arătat criticul de artă dr. Ramona Novicov. În final, Diana a mulţumit membrilor filialei UAP Oradea şi familiei pentru sprijinul acordat în realizarea expoziţiei.