O nouă ediţie a târgului de păsări şi animale mici
Asociaţia "Nufărul" din Oradea a organizat, ieri, în Şanţul Cetăţii Oradea, o nouă ediţie a Târgului de păsări şi animale mici. Ca de obicei, numărul participanţilor, atât expozanţi, cât şi vizitatori a fost foarte mare. Orădenii au profitat de acest eveniment pentru a admira exemplarele expuse, mai degrabă decât să le cumpere.
Târgurile de păsări şi animale mici pare a fi mai degrabă o alternativă la Grădina Zoologică, mulţi orădeni, şi nu numai, profitând de organizarea acestor evenimente pentru a le prezenta copiilor lor diferite animale. Nici târgul de ieri nu a făcut excepţie: foarte mulţi copii, însoţiţi de părinţi şi bunici s-au îndreptat, încă de dimineaţă, spre Şanţul Cetăţii pentru a vedea păsările şi animalele expuse. Zeci de crescători din judeţele învecinate şi-au adus marfa în speranţa că, de această dată, vizitatorii nu se vor mulţumi doar cu admiratul, ci vor şi cumpăra ceva. Cu această ocazie, au putut fi admirate în special păsări (porumbei, găinuşe etc.) căţei, peşti în acvariu, hamsteri, dar şi iepuri. De altfel, căţeii au fost preferaţii copiilor. În absenţa cumpărătorilor, târgurile sunt o bună ocazie pentru expozanţi să facă schimb de animale şi păsări. Asociaţia Nufărul Oradea şi-a propus ca până la finalul anului să mai organizeze încă două târguri de păsări şi animale mici şi mijlocii. Evenimentul de ieri s-a aflat la cea de-a patra ediţie, celelalte târguri urmând să se desfăşoare în 18 septembrie, respectiv 16 octombrie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.