Festivalul verzei, care se desfăşoară anual în comuna Borş, va avea loc duminică, 12 septembrie, şi va reuni o serie de programe cultural-artistice şi de divertisment.

Astfel, după slujba religioasă, care va fi oficiată la ora 11.00, la biserica reformată din localitate, începând cu ora 13.00, se va desfăşura concursul de gătit, folosind ca "materie primă" varza- Programul artistic va debuta în compania unei trupe de copii, care va prezenta o suită de dansuri populare, începând cu ora 15.00. Jurizarea echipelor câştigătoare la concursul de gătit va avea loc la ora 15.20. Un nou spectacol folcloric va începe la ora 15.50, iar la ora 16.10 se va da startul concursului de prăjituri, respectiv a celui de murături fanteziste. Va urma un moment umoristic pe tema festivalului, muzică populară, la ora 16.30, alături interpreta Bartha Bernadett, precum şi un concurs de verificare a cunoştinţelor pentru copii, pe tema verzei. Din program vor mai face parte: o piesă de teatru, prezentată de copiii din clasa a II-a B, stand-up comedy, cu Mate Jozsef, concursurile "varza uriaşă" şi "cea mai gustoasă varză acră", urmate de premierea câştigătorilor la concursul de gătit. De buna dispoziţie a spectatorilor se va îngriji grupul umoristic "Tanti din vecini". La ora 19.00, va avea loc un foc de tabără, iar discoteca în aer liber va pune punct festivalului. Nu vor lipsi micii comercianţi cu mânare şi băutură, un târg de produse specifice locului, precum şi alte mijloace de divertisment pentru copii şi nu numai.