O nouă corvoadă pentru taximetrişti!
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, emise de Ministerul Administraţiei Publice Locale au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 500 din 10 iulie 2003. Normele stabilesc procedura de eliberare a autorizaţiei de către administraţia publică locală, atât pentru operatorii de taxi, cât şi pentru taximetriştii independenţi şi reglementările privind desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi. De asemenea, sunt precizate şi alte aspecte importante privind desfăşurarea activităţii de transport persoane sau bunuri: obţinerea autorizaţiei de taximetrist sezonier, atribuirea autorizaţiilor şi alte condiţii ce trebuie îndeplinite de taximetrişti pentru a putea intra în "pâine", desfăşurarea activităţii de dispecerat, care se va face pe bază de licenţă eliberată de Autoritatea Rutieră Română, condiţiile ce trebuie îndeplinite de taximetrist pentru a putea profesa, timpul de lucru zilnic şi săptămânal ş.a.m.d.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.