O nouă clădire monument reabilitată
Casa Poynar din Piața Ferdinad își dezvăluie, în aceste zile, farmecul său arhitectural. Una dintre fațade a fost eliberată de schele și plase, scoțând la iveală frumusețea decorațiunilor acestei clădiri monument.
Proprietarul casei, János Poynár, era, la începutul anilor 1900, membru al consiliului orăşenesc şi şeful depozitului de tutun. Actualul imobil, casă de raport, a fost amenajată pe o veche casă dărăpănată a familiei Poynar. Casa a fost proiectată de arhitectul orădean Ferenc Sztarill, executarea lucrărilor fiind coordonată şi finalizată de către acelaşi arhitect, în noiembrie 1907. Încăperile de la parter ale noului imobil au fost destinate diferitelor magazine, între care se afla şi o prăvălie de haine bărbăteşti, la mezanin era un magazin de mobilă de fabricaţie locală şi un cabinet stomatologic. Clădirea de plan dreptunghiular aflat la colţ de stradă este dominată de o structură şi decor tipic stilului secession.
Lucrările de reabilitare a imobilului au demarat în primăvara acestui an. Consiliul Local al Municipiului Oradea a aprobat încă din cursul lunii mai a anului trecut indicatorii tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţie "Reabilitare faţadă şi casa scării, înlocuire ţiglă la acoperiş la Palatul Poynar, str. Nicolae Grigorescu nr. 6 din Oradea", ca urmare a stării avansate de degradare. Acest proiect este unul pilot pentru ceea ce înseamnă reabilitarea de faţade din centrul istoric, proiectul tehnic fiind realizat de către Fundaţia de Protejare a Monumentelor Bihor. Municipalitatea acordă un grant nerambursabil de 20% din valoarea lucrărilor contractate, iar diferenţa de 80% se va acorda locatarilor în baza unui credit rambursabil cu rate pe 5 ani fără dobândă, actualizat cu rata inflaţiei. Din punct de vedere juridic, Casa Poynar este o proprietate mixtă, respectiv proprietatea privată a municipiului Oradea şi proprietari privaţi. Lucrările sunt executate de SC Constructorul Sălard SRL.
Fațada dinspre Piața Ferdinand a fost deja finalizată, fiind demontate schelele și plasele. A ieșit la iveală o clădire splendidă, cu oranmente spectaculoase. În axa centrală a faţadei, între ferestrele de la etajul al doilea se află relieful unui corb cu un inel între ciocuri şi anul 1894, încadrat de o cunună barocizantă.
Contractul de execuţie a fost semnat în data de 4 iulie 2014, iar lucrările au început în 16 martie 2015, din cauza unor probleme cu predarea amplasamentului. Valoarea contractului este de 431.179,73 lei fără TVA. Lucrările prevăzute în contract sunt: refacerea ornamentelor distruse la faţade, reparaţii la acoperiş, înlocuirea jgheaburilor, burlanelor şi a paziilor din tablă, respectiv refacerea tencuielilor deteriorate în timp la faţade, reparaţii la balcoane, precum şi consolidarea planşeului de la casa scării. Prin lucrările efectuate se urmăreşte revenirea la aspectul original al cladirii. Până în prezent au fost executate reparaţiile la ornamente şi tencuială la cele două faţade exterioare, reparaţiile la balcoane, restaurarea parţială a tâmplăriilor, refacerea acoperişului din eternit, repararea şi vopsirea acoperişului din tablă la cupola turn. Valoarea lucrărilor decontate este de 148.782 lei cu TVA, ceea ce reprezintă un procent de 30% din valoarea totală a contractului. Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.