Ieri, 16 mai, în duminica a şaptea de la Paşti, Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Izbuc, unde a sfinţit noua clădire ce adăposteşte chiliile vieţuitorilor din mănăstire, bucătăria şi trapeza mare a sfântului aşezământ. După săvârşirea liturghiei a fost oficiată slujba de sfinţire a loculului unde va fi ridicată noua biserică a mănăstirii, care va avea hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic".


Aşezământul monahal de la Izbuc a fost ridicat între anii 1928-1930, de obştea păstorită de arhimandritul Atanasie Popescu, pe un loc numit "La călugări", ceea ce sugerează că aici ar fi existat, în vechime, o mănăstire. În anul 1947, nişte bandiţi au atacat lăcaşul şi au ucis călugării, unul singur reuşind să scape cu viaţă. Abia în anul 1954, odată cu venirea ieromonahului Ioanichie Popescu, viaţa monahală reintră în normalitate. Pe lângă biserica mare, a fost adusă, ca paraclis, o bisericuţă de lemn din veacul al XVIII-lea. În timpul stareţului Iorest Grebenea au fost ridicate noua stăreţie (1985), clădirea pentru pelerini (1987) şi noul paraclis din piatră, renumele mănăstirii Izbuc depăşind hotarele Bihorului. Isihasmul ortodox a dat locului putere vindecătoare, putere divină, mănăstirea Izbuc devenind unul dintre cele mai frecventate locuri de pelerinaj din această parte de ţară. Sfânta mănăstire Izbuc, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a îmbrăcat duminică, 16 mai, straie de sărbătoare, cu prilejul sfinţirii clădirii ce adăposteşte chiliile vieţuitorilor, bucătăria şi trapeza mare şi al punerii pietrei de temelie a noii biserici de aici. Preasfinţia Sa Sofronie Drincec a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, printre care părintele Ioan Nat Balint, protopopul ortodox al Beiuşului şi stareţul mănăstirii, şi protosinghelul Mihail Tărău, slujba de sfinţire a noilor chilii, bucătăriei şi trapezei mari a mănăstirii, dezvelind şi o placă aniversară pe care este gravat "Crezul ortodox". După Sfânta Liturghie arhierească, Prea Sfinţia Sa Sofronie a pus piatra de temelie şi a sfinţit locul pentru noua biserică a mănăstirii cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic". Ceremonia de duminică de la Izbuc se încadrează în şirul manifestărilor organizate de Episcopia Oradiei cu prilejul anului omagial al Crezului Ortodox în Patriarhia Ortodoxă Română, dar şi al celor dedicate aniversării celor 90 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.