Un bărbat şi-a pierdut viaţa, ieri, după ce maşina în care se afla s-a ciocnit de un autocamion, în afara localităţii bihorene Săcueni. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări şi, în ciuda intervenţiei prompte a pompierilor, şoferul a fost găsit carbonizat.

Tragedia s-a produs ieri, pe DN 19, la ieşirea din Săcueni spre Valea lui Mihai, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autocamion. "În data de 17 iunie, în jurul orei 13.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat prin 112 cu privire la producerea unui accident urmat de un incendiu pe DN 19, apelantul indicând faptul că în autoturismul cuprins de flăcări se află o persoană. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei de Pompieri Săcueni şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea. Pompierii au acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă, localizând şi lichidând incendiul în aproximativ cinci minute", a declarat, ieri, lt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana". Salvatorii au găsit la faţa locului trei victime, două care se aflau în TIR şi una în maşina cuprinsă de flăcări. În cazul primelor două persoane, cele din autocamion, echipajele medicale le-au acordat îngrijiri, şoferul refuzând transportul la spital, iar pasagerul acestuia ajungând la Unitatea de Primiri Urgenţe. În schimb, pentru cea de-a treia victimă aflată în maşină - după sursele Crişanei angajat al SRI Bihor - nu s-a mai putut face nimic, pompierii găsind cadavrul carbonizat. Martorul întregii tragedii, cel care a şi alertat autorităţile la 112, le-a spus pompierilor că focul a izbucnit aproape instantaneu, la câteva secunde de la impactul dintre autoturism şi autocamion, fiind afectată inclusiv cabina celui din urmă. Bărbatul a încercat să stingă incendiul, însă, din cauza flăcărilor foarte mari, nu s-a putut apropia de maşină. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au demarat cercetările, în urma anchetei urmând să se stabilească exact cum s-a produs tragedia, dar şi identitatea victimei. Din cauza accidentul, traficul pe DN 19 a fost îngreunat ieri, circulându-se alternativ, pe o singură bandă.