De peste jumătate de secol, generaţii succesive de trăitori pe meleagurile carpatine şi-au mângâiat sufletele însetate de frumos, de melancolie şi de înălţare cu doinele cântate şi şuerate deopotrivă de către una dintre fiicele minunate ale Transilvaniei, Florica Ungur.

Alături de o constelaţie întreagă, inconfundabilă şi irepetabilă, de flori şi viorele - şi ele fiice neprihănite ale satelor bihorene, plecate, la rându-le, în lume cu misiunea de a lumina drumul către stele, către veşnicie, a nobilului popor urmaş al dacilor liberi şi nemuritori - Florica Ungur, prin cântecele sale, culese de la izvoare, în ani de trudă, şi interpretate cu dăruire şi credinţă nestrămutate, a semnat o pagină nemaipomenită de lirism, de melancolie, de puritate, de eternitate. Adolescenta timidă, delicată şi modestă, care prin anii '60 îşi uimea prin amfiteatrele şi căminele Universităţii bucureştene profesorii, colegii şi colegele cu felul său de a fi naturală, sinceră, silitoare şi mai ales foarte săritoare la nevoie, întoarsă firesc în părţile de unde plecase - spre a se ţine aproape de poporul ei pentru a nu se rătăci - şi-a găsit imediat locul ce i se cuvenea şi şi-a slujit din prima până în ultima clipă menirea ce-i fusese hărăzită de la naştere de către Marele Sfat al dacilor, de către ursitoarele bihorene. Lucidă şi pasionată, cu demnitate dar şi cu mari sacrificii, şi-a dus la bun sfârşit, până în ultima clipă, această dulce şi grea, foarte grea povară. Ea a plecat de pe acest pământ acolo departe, dincolo de timp şi de istorie, să se întâlnească cu Zalmoxe şi regii Daciei, spre a le mulţumi pentru şansa ce i-au acordat-o de a-şi sluji neamul, destinul şi misiunea acestuia, printre celelalte popoare minunate lăsate de Dumnezeu pe pământ. Pe crestele şi culmile Apusenilor, cu mare durere, dar şi mândrie, buciumele anunţă lumii tragicul eveniment. În înalturi, vulturii, plutind maiestuos, aduc, la rându-le, un ultim omagiu marii fiice a Transilvaniei, Florica Ungur.

Pleacă liniştită şi împăcată, sora noastră dragă. Drum bun. Nu te vom uita şi nu vei fi uitată niciodată. Eşti înscrisă în Cartea de aur a neamului tău, lângă toţi ceilalţi care îi merită stima, dragostea şi adoraţia. Drum bun! Dumnezeu să te aibă în paza lui!

Fundaţia Culturală Română "Dacii Liberi şi Nemuritori", Bucureşti, 6 august 2011