Dacă anul trecut orădenii s-au adunat pentru a marca Ora Pământului în faţa Teatrului de Stat, anul acesta a venit rândul Agenţiei pentru Protecţia Mediului să găzduiască evenimentul.

Aflat la cea de-a doua ediţie în Oradea, proiectul "Ora Pământului", Earth Hour, s-a desfăşurat sâmbătă seara în intervalul orar 20.30-21.30, în faţa APM. Din păcate, acţiunea nu a stârnit interesul prea multor orădeni, o explicaţie putând fi că în acelaşi interval orar s-a desfăşurat meciul de fotbal România-Serbia. Organizatorii evenimentului au fost Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Clubul Rotaract din Oradea, în parteneriat cu Organizatia Naţională Cercetaşii României filiala Oradea (ONCR), Asociaţia Hare Krishna, Clubul Lions, Fundaţia Ecotop şi Centrul regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni". După o numărătoare inversă, care s-a încheiat cu sloganul "Votaţi Pământul", luminile clădirii s-au stins pentru 60 de minute, timp în care au fost aprinse aproximativ 200 de lumânări la lumina cărora membrii asociaţiei Hare Krishna, alături de Cercetaşi, au interpretat diferite melodii. Chiar dacă nu au venit în faţa APM-ului pentru a aprinde lumânări, locatarii unui apartament din zonă au luat parte la numărătoarea inversă, au stins luminile timp de o oră şi au aprins lumânări la fereastră. Cu ocazia acestei acţiuni, au fost expuse şi mesajele de angajament ecologist pentru salvarea Pământului pe care elevii clasei a IV-a C de la Şcoala cu clasele I-VIII Dacia, sub îndrumarea învăţătoarei, le-au scris pe flori din hârtie. La fel ca anul trecut, Teatrul de Stat Oradea a stins iluminatul arhitectural al instituţiei timp de o oră. "Acest gest este mai degrabă simbolic, dar are menirea de a atrage atenţia oamenilor asupra amplorii îngrijorătoare pe care o ia fenomenul de încălzire globală", a precizat Călin Mocanu, directorul APM, prezent şi el preţ de câteva minute la acţiune.

La 31 martie 2007, oraşul Sydney din Australia şi-a arătat poziţia faţă de încălzirea globală şi faţă de cel mai important "contribuitor" al acesteia, combustibilii fosili, care, prin ardere, sunt folosiţi pentru producerea electricităţii, prin oprirea curentului electric, timp de 60 de minute. Peste 2, 2 milioane de locuitori ai oraşului şi peste 2.100 de companii au făcut acest lucru, reducând în acest fel cu 10,2% consumul de electricitate. Ei au început această mişcare care poartă numele de "Earth Hour". Exemplul lor a fost urmat de mai multe ţări, printre care şi România.