O luptă continuă împotriva "bolii cu o mie de feţe"
În municipiul Oradea, a fost inaugurat, în anul 1994, un centru de zi pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă. Centrul de zi, situat pe strada Buzăului nr. 2/B , în cartierul orădean Ioşia, se adresează persoanelor cu scleroză multiplă şi familiilor acestora. Centrul are ca obiectiv principal îmbunătăţirea condiţiei fizice şi psihice, precum şi evitarea instituţionalizării. Având o capacitate de circa 20 de locuri, centrul asigură beneficiarilor (persoane diagnosticate cu scleroză multiplă şi familiile acestora) un program de reinserţie socială adecvat, recreativ şi de resocializare, consiliere, educaţie sanitară, precum şi activităţi de formare a abilităţilor necesare relaţionării eficiente în societate. În prezent, centrul oferă servicii pentru 57 de persoane (30 de beneficiari primesc îngrijire la domiciliu), cu vârste cuprinse între 19-65 de ani, serviciile centrului fiind gratuite (kinetoterapie, activităţi ergoterapeutice, consiliere, transport asistat etc.), beneficiarii urmând să achite o sumă modică pentru hrană. Centrul este primitor, dotat cu toate utilităţile necesare, beneficiază de o sală de gimnastică, internet, o sală pentru activităţi recreative şi de resocializare şi o bucătărie. Pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă centrul reprezintă un loc în care "boala cu o mie de feţe" poate fi "învinsă". "Toţi cei care vin aici au fost diagnosticaţi cu scleroză multiplă. Din păcate, această boală nu poate fi vindecată, însă starea pacientului poate fi îmbunătăţită", a precizat Marcel Morar, preşedintele Fundaţiei de Scleroză Multiplă. În decursul anului trecut, cu sprijinul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO) şi Fundaţia Consistoria Efrem Beniamin din Oradea s-a realizat un parteneriat în urma căruia asistaţii centrului pot beneficia în continuare de o masă caldă. Tot anul trecut, Clubul Lions din Oradea şi ASCO au oferit beneficiarilor centrului pachete constând în alimente. "Vrem să aducem mulţumiri lui Lynn Swedberg, din SUA, care suportă costurile pentru un salariat al centrului, Bisericii "St. Paul", din Anglia, care a finanţat anul trecut încălzirea centrului, organizaţiei RO-MAN-AID, din Insula Man, care suportă costurile a două salarii, şi organizaţiei Hilfswerk fur Rumanien, din Elveţia, care asigură peste 80% din cheltuielile de întreţinere ale centrului", a mai adăugat interlocutorul. Pentru cei interesati, Centrul de zi din cadrul Fundaţiei de Scleroză Multiplă este deschis în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 09.00-15.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.