Guvernul a prelungit până la 30 iunie termenul în care comercianţii constituiţi anterior datei de 31 mai 2001 trebuie să îşi preschimbe certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală cu noul document conţinând codul unic de înregistrare. Cererea pentru acordarea noului certificat de înregistrare se va transmite la biroul unic din cadrul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul firma. Potrivit unei ordonanţe de Guvern aprobată în şedinţa de sâmbătă, numai 39,5% din totalul persoanelor juridice care au această obligaţie au solicitat până în prezent preschimbarea certificatelor de înmatriculare şi de înregistrare fiscală, deşi termenul legal pentru efectuarea operaţiunii expira la 31 mai 2003. Executivul a mai stabilit ca solicitările de înregistrare care au ca scop înlăturarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de lege să fie soluţionate în trei zile de la depunerea cererii, fără să mai fie necesară preschimbarea prealabilă a certificatului de înmatriculare şi a certificatului de înregistrate fiscală. În cerere se va menţiona funcţia care este incompatibilă cu calitatea de comerciant sau de asociat, acţionar, administrator ori cenzor la persoanele juridice înregistrate la registrul comerţului.