O întrebare care stă pe buzele multor oameni - Rămân angajaţii DSP şi CAS pe drumuri?
Anunţată cu mult tam-tam de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, desfiinţarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi a Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) nu este văzută cu ochi buni nici de bihoreni. Şeful CJAS Bihor spune că abia acum CAS-ul funcţionează la potenţial maxim şi că desfiinţarea lui nu ar aduce economii la buget.
Vestea şoc cu privire la desfiinţarea CAS-urilor şi DSP-urilor judeţene i-a prins total nepregătiţi pe şefii celor două instituţii. Gheorghe Ionuţ, şeful CJAS Bihor, fusese instalat în funcţie, după mai multe examene susţinute la Bucureşti, pe 11 februarie, cu doar o lună înainte de declaraţia ministrului Nicolăescu. "Eu nu cred că această mutare se poate face aşa, peste noapte. CAS-ul este o instituţie necesară pentru bunul mers al sistemului de sănătate şi cred că abia acum funcţionează la nivelul normal. În plus, nu se poate vorbi de o economie la buget. Pentru a face munca pe care o fac angajaţii CJAS-ului este nevoie de personal instruit, iar pentru a instrui personalul trebuie cheltuiţi bani. Dacă însă se va decide ca întreg personalul să treacă la Consiliile Judeţene, aşa cum se speculează, se vor muta doar banii dintr-un buzunar în altul, pentru că oamenii tot vor trebui plătiţi", a spus, pentru Crişana, directorul CJAS Bihor - Gheorghe Ionuţ, care a mai adăugat: "la ora actuală, în Bihor, avem aproape o mie de furnizori. Dacă instituţia noastră se va desfiinţa, ce se va întâmpla cu ei?". De cealaltă parte, Daniela Rahotă, medicul şef interimar de la DSP Bihor, a spus că nu se poate pronunţa cu privire la economiile pe care Ministerul Sănătăţii susţine că le va face, pentru că nu este economist, iar în ceea ce priveşte necesitatea desfiinţării sau instituţiile care vor prelua sarcinile pe care le are în acest moment DSP Bihr, medicul a spus că preferă să nu comenteze. Daniela Rahotă l-a înlocuit anul trecut, în 16 octombrie, la conducerea DSP Bihor, pe Marius Pârcioagă, care a ales să demisioneze pentru un post în Ministerul Sănătăţii. În prezent, DSP Bihor are 120 de angajaţi, iar CAS Bihor 64 de angajaţi. Eugen Nicolăescu a declarat la începutul săptămânii că măsura desfiinţării DSP-urilor şi CAS-urilor judeţene va aduce economii la buget, bani care vor fi dirijaţi către programele naţionale de sănătate. Ulterior, ministrul Sănătăţii şi-a mai nuanţat poziţia, afirmând că cele două instituţii judeţene vor fi doar restructurate.



toti am ramas pe drumuri asa ca nu vad nimic in plus iar d-lor credeau ca sint d-zeu la serviciu si ne umilea cum doreau fara sa i-a atitudine odata seful lor,asa ca drum bun
Poate ca nu ar trebui desfiintate, dar o analiza minutiuasa a activitatii fiecarui angajat si sepistarea ca multi angajati nu raspund cerintilor, sa fie disponibilizati si astia ar fi multisori.