O gospodărie neglijată de zeci de ani afectează imaginea întregii localităţi
În satul de reşedinţă al comunei Oşorhei
Despre comuna Oşorhei se poate vorbi numai de bine privind aspectul gospodăresc al acestei localităţi aproape de municipiul Oradea. Casele cetăţenilor sunt arătoase, îngrijite, demne chiar de laudă pentru acurateţea în care sunt menţinute de către majoritatea proprietarilor. Iar edilii comunei se vede că se implică în activitatea de modernizare a centrului, pe şoseaua principală, mai exact în faţa morii, unde în locul clădirii învechite se construiesc noi edificii. Cu toate acestea, din nefericire, şi la Oşorhei mai dăinuie zicala "Nu este pădure fără uscături". La numărul 93 de pe str. Gării, de mai bine de 50 de ani, o casă dărăpănată, fără garduri, este împrejmuită doar cu spini şi bălării înalte. Mulţi străini, dar şi localnicii, care zilnic se opresc şi iau apă potabilă de la un izvor din apropiere, discută aprins despre starea precară în care zace această gospodărie locuită de o familie nepăsătoare. Toţi se întreabă, dacă proprietarii acestui imobil nu se gândesc că fac de râs o comunitate întreagă? Fiind situată chiar lângă gară, ochii călătorilor sunt aţintiţi la peisajul sinistru al cocioabei. Se spune că în familia care locuieşte aici sunt şi tineri care ar putea munci să scoată din mizerie gospodăria, dar nu o fac. Există în apropiere o piaţă de scânduri de unde ar putea procura material pentru gardul de împrejmuit curtea. Casa dărăpănată în care se intră pe uşă aplecat este într-o stare jalnică. Poate Primăria va găsi o soluţie...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.