În condiţiile în care consilierii locali orădeni au aprobat în şedina ordinară de joi demararea procedurilor de vânzare a CS FC Bihor, aceiaşi aleşi locali au aprobat, în aceeaşi zi, şi susţinea echipei de fotbal cu suma de 1,4 milioane lei. Suma se adaugă la cele 15 milioane lei, bani investiţi de la cumpărarea echipei de fotbal şi până în prezent. Decizia vine la doar câteva zile de la afirmaţia primarului cu privire la faptul că singurii bani care se mai pot aloca de la bugetul local sunt cei pentru amenajarea stadionului în vederea omologării. FC Bihor a fost achiziţionat în anul 2003 cu 800.000 de dolari. De atunci Consiliul Local Oradea a investit în Clubul Sportiv peste 12 milioane lei, din care 20% reprezintă cheltuielile de achiziţionare. La această sumă se mai adaugă şi alte câteva miloane lei, bani viraţi în bugetul clubului de către Consiliul Judeţean Bihor. În total, în toţi aceşti ani, bihorenii au contribuit la bunăstrarea echipei de fotbal cu aproape 15 milioane lei. În schimb, în urma evaluării făcute, valoarea actuală a clubului este de doar 10 milioane lei. Pentru anul 2007, bugetul CS FC Bihor este de 4.208.389 lei, din care 1,4 milioane lei reprezintă banii alocaţi de la buget. În vistieria Clubului se mai varsă şi sponsorizările venite din partea regiilor autonome: 50.000 lei din partea OTL, 410.000 lei de la Compania de Apă şi 25.000 lei de la RAPAS. În total, alte 485.000 lei, bani proveniţi tot de la contribuabili, se duc pentru capriciile unor jucători, care sunt pe punctul de a retrograda în Divizia C. Mai mult, zilele trecute primarul oraşului declara într-o conferinţă de presă că: "singura susţinere pe care municipalitatea o poate oferi în viitor este investiţia în baza sportivă pentru aducerea acesteia la standardele de calitate care să permită omologarea stadionului". Însă, din bugetul supus aprobării, nu reiese că banii alocaţi ar urma calea unor investiţii în baza sportivă de la Stadion. Bugetul CS FC Bihor pe 2007 se ridică la 4.208.389 lei, din care 1,4 milioane lei alocaţii bugetare, iar 2,8 milioane lei venituri proprii. La capitolul venituri proprii se prevede: 37.000 lei venituri din vânzarea biletelor; 590.000 lei venituri din publicitate şi reclamă, în baza unor contracte în derulare; 600.000 lei bani din viitoarele contracte de publicitate; 825.906 lei, din sponsorizări; 513.483 lei venituri din transferul jucătorilor; iar 215.000 lei, bani proveniţi din activitatea cantinei. Pentru a-i convinge pe consilierii locali orădeni de justeţea cererii, bugetul Clubului a fost redactat cu lux de amănunte, fiecare capitol de cheltuieli fiind amplu detaliat, excepţie făcând, evident, cheltuielile de servicii sportive, unde a fost trecută valoarea totală a contractelor jucătorilor de fotbal şi a antrenorilor, precum şi primele de joc. Astfel, din cele 4 milioane lei alocate la capitolul cheltuieli materiale, 1,1 miloane lei reprezintă contractele jucătorilor şi ale antrenorilor, iar 612.000 lei reprezintă primele de joc. Dacă pentru toate celelalte segmente s-au găsit explicaţii despre modul în care vor fi cheltuiţi banii, la capitolul contracte şi prime de joc s-a preferat să fie trecută cu vederea orice justificare. De asemenea, tot la acest capitol este trecută şi valoarea "restituirilor de contract creditare" către Ghilea Dumitru, suma fiind de 168.455 lei, iar lui Ovidiu Moldovan trebuie să i se restituie 150.000 lei. De asemenea, Clubul are de dat înapoi Primăriei Oradea şi Consiliului Judeţean Bihor, în urma unui control al Curţii de Conturi, suma de 156.293 RON. În plus, lunar, se achită 1.100 lei pentru telefoanele mobile şi 1.000 lei pentru cele fixe. De asemenea, un capitol special îl reprezintă cheltuielile de personal, pentru care s-a prevăzut suma de 200.164 lei, din care 25.000 reprezintă majorările salariale estimate pentru anul în curs.