O fetiţă de trei ani a murit la două zile după ce a căzut în scara blocului - Ucisă de nepăsare
O fetiţă în vârstă de trei ani a murit, duminică, la Spitalul Judeţean din Oradea, unde a fost transportată la două zile după ce a căzut pe scări. Procurorii au demarat o anchetă în acest caz, pentru ucidere din culpă, având în vedere că, timp de mai multe zile, cei care o aveau în grijă pe micuţă nu au considerat necesar să o ducă la medic. Copilul, cu multiple leziuni la nivelul capului, toracelui şi a membrelor, a fost ţinut acasă până duminică, când a intrat în comă.
Fetiţa în vârstă de trei ani locuia în Oradea, însă nu alături de părinţii săi, ci de o familie care o îngrijea. Potrivit unor surse judiciare, tatăl fetiţei este plecat la muncă în Franţa, iar mama, deşi locuieşte şi lucrează în Oradea, a ales să plătească o familie, cu doi copii, care să aibă grijă în permanenţă de cea mică. Femeia, mai susţin aceleaşi surse, îşi vizita fiica din când în când. Vineri, fetiţa se juca alături de alţi copii în scara blocului ANL din Oradea în care locuia, când ar fi căzut pe scări. Deşi legiştii aveau să găsească pe trupul ei multiple contuzii, cei care o aveau în grijă nu au considerat necesar să o ducă la medic. Nici măcar mama ei, care a fost să o vadă chiar după ce a căzut, nu a luat nicio măsură. Fără niciun fel de îngrijire de specialitate, starea copilului s-a agravat, iar duminică a intrat în comă. Abia atunci familia care o îngrijea a cerut ajutorul echipajelor medicale de urgenţă. Medicii au găsit fetiţa în stare gravă şi au transportat-o de urgenţă la Spitalul Judeţean din Oradea, unde, însă, nu a mai putut fi salvată. "Solicitarea a fost făcută la blocurile ANL din Decebal. Fetiţa era în comă, cu multiple leziuni la nivelul capului, pe torace şi pe membre. În timpul transportului către Spitalul Judeţean a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare", a declarat, ieri, Beres Zsolt, medic SMURD.
Procurorii au deschis o anchetă în acest caz, deocamdată urmărirea penală fiind efectuată in rem. Primele conluzii ale medicilor legişti arată că fetiţa avea, pe lângă multiple contuzii pe corp, şi o hemoragie internă. Mai mult decât atât, susţin medicii, echimozele de pe corpul fetiţei aveau vârste diferite. În ceea ce priveşte cauza morţii, tot primele concluzii arată că decesul ar fi putut surveni ca urmare a unei căderi de la înălţime. "Se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul urmează să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru continuarea cercetărilor", a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Maria Cotrău. Cazul i-a şocat şi pe medici, dar şi pe procurori, anchetatorii urmând acum să stabilească cine poartă vina pentru moartea unui copil, dar şi dacă fetiţa ar fi avut o şansă dacă cei care ar fi trebuit să îi poarte de grijă ar fi apelat la medici în timp util.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.