O capră căzută în fântână, salvată de pompieri - Au extras animalul de la 10 metri
Pompierii bihoreni au salvat o capră, care căzuse într-o fântână adâncă de 10 metri. Animalul a fost adus cu bine la suprafață și predat proprietarului.
Un apelant al numărului unic 112 solicita, ieri, intervenţia pompierilor militari în localitatea Ianca, comuna Diosig, pentru salvarea unei capre căzute într-o fântână.
Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii Stației Săcueni au constatat că animalul se afla într-un puț dezafectat, adânc de aproximativ 10 metri. Folosind scara din dotare, pompierii au coborât în puț, au asigurat, cu ajutorul accesoriilor specifice, condiţiile de extragere în siguranţă a animalului, după care l-au scos teafăr la suprafaţă şi l-au predat proprietarului care se afla la faţa locului.
Operaţiunea a fost finalizată în jurul orei 14.15.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.