Zeci de proprietari de autoturisme bihoreni au primit somaţii prin care sunt ameninţaţi că li se va suspenda înmatricularea vehiculelor înscrise în circulaţie, motivele invocate fiind lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă (RCA), ori cea a inspecţiei tehnice periodice. Mulţi dintre cei somaţi sunt însă la zi cu cele două obligaţii legale şi consideră suspendarea numerelor de circulaţie un abuz. Încurcătura creată în toată ţara vine ca urmare a unei ordonanţe de urgenţă emise la sfârşitul anului trecut care prevede înfiinţarea unei baze de date comune la Direcţia Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului de Interne, unde să existe o evidenţă a plăţilor de asigurări şi a inspecţiilor auto din toate judeţele. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Registrul Auto Român a avut obligaţia să trimită bazele lor de date către Poliţie şi aici a apărut problema: baza de date este incompletă sau conţine informaţii eronate. În consecinţă, posesorii de autoturisme sunt somaţi chiar dacă sunt la zi cu cele două obligaţii. Acest lucru li s-a întâmplat mai multor bihoreni, care, deşi şi-au achitat de mult asigurarea şi au efectuată inspecţia tehnică, sunt avertizaţi că, dacă nu se pun în legalitate, vor rămâne fără înmatriculare. De la 1 septembrie, suspendarea devine efectivă, iar amenzile pentru cei care vor circula în continuare sunt între 30 şi 50 milioane de lei vechi. De vină pentru toată această harababură par să fie reprezentanţii firmelor de asigurări, dar şi administratorii bazei de date. Singura soluţie pentru clarificarea problemei este ca fiecare persoană somată să se pună din nou pe drumuri. "Ştim că există asemenea cazuri. Bihorenii nu trebuie însă să se impacienteze. În momentul în care şi-au plătit obligaţiile au primit o chitanţă. Trebuie să meargă cu documentul din nou la firmele de asigurări şi să solicite implementarea lor în baza de date", a precizat Alexandru Laza, şeful Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare Bihor. Soluţia nu îi mulţumeşte însă pe şoferii bihoreni, care, din cauza incompetenţei unora, sunt plimbaţi de la Ana la Caiafa. "Ne consumăm timpul, banii şi nervii pentru că nişte funcţionari pe care îi plătim sunt incompetenţi. Baza de date este harcea-parcea şi cel care a întocmit-o este o gură-cască", spun posesorii de maşini care s-au trezit cu somaţiile acasă. Pentru a vedea dacă autoturismul personal este la zi există două site-uri dedicate: www.rarom.ro, pentru inspecţia tehnică şi http://cedam.csa-isc.ro., pentru asigurări. Se introduce numărul de înmatriculare şi se poate afla dacă datele ajunse la poliţie corespund cu cele reale.