Profesorul Ioan Baba Armănescu şi-a lansat cea de-a şasea carte în prezenţa foştilor elevi şi a invitaţilor. Volumul "Logosfera, spaţiu privilegiat al spiritului" este o culegere de adnotaţii şi păreri ale autorului asupra spiritualităţii umane. Cartea este rezultatul a 25 de ani de muncă în studierea şi dezbaterea manifestărilor raţiunii umane. Titlul, în opinia autorului, defineşte conţinutul cărţii care se doreşte a fi o exprimare a tuturor manifestărilor raţiunii şi o dovadă a faptului că şi cuvântul este o parte a spiritului uman, care poate ucide sau poate da viaţă. Volumul prezintă pe lângă părerile autorului şi o serie de studii şi explicaţii ale unor importante figuri ale ştiinţei şi filozofiei antice, moderne şi contemporane. "Cartea este o sumă de certitudini, naivităţi şi supoziţii. Răsfoind-o, fiecare cititor se poate recunoaşte ca intelect, cartea este ca o lumânare aprinsă pentru toţi cei care cred în puterea spiritului", este de părere prof. Ioan Baba Armănescu.