Zvonurile ce se vehiculau încă de săptămâna trecută privind numirea în funcţia de director general interimar al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor a comisarului-şef al Gărzii Financiare, Ioan Mihaiu, au fost confirmate, oficial, ieri, în cadrul conferinţei de presă a Prefecturii Bihor. "În cursul zilei de vineri, împreună cu Ioan Bercea, am fost la Ministerul Finanţelor Publice. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu secretarul general al instituţiei şi cu ministrul de coordonare, am ajuns la concluzia că cea mai nimerită persoană care să coordoneze activitatea la Direcţia de Finanţe este Ioan Mihaiu", afirma prefectul de Bihor, Florian Serac. Conform noii legi de organizare, Ioan Mihaiu a fost reconfirmat pe funcţia de comisar-şef al Gărzii Financiare Bihor, fiind delegat, însă, pe perioada suspendării funcţiei de director general al DGFP Bihor ("adjudecată" de prefectul Florian Serac), la conducerea acestei instituţii. "De cinci ani de când mă aflu la cârma Gărzii Financiare Bihor m-am străduit să-mi fac datoria cu profesionalism. Bănuiesc că delegarea mea este confirmarea rezultatelor bune pe care le-am obţinut în această perioadă", a declarat Ioan Mihaiu. Pe perioada cât acesta se va afla la conducerea Finanţelor bihorene, activitatea Gărzii Financiare va fi coordonată de comisarul-şef adjunct, Călin Gal. În ceea ce-l priveşte pe Ioan Bercea, fostul director general interimar, acesta a fost reconfirmat în funcţia de director general adjunct, în noua structură, director executiv adjunct, cel mai probabil, pe direcţia de administrare a veniturilor. Cât despre Ioan Lascău... "nu se ştie ce funcţie va deţine, deocamdată nefiind clarificată situaţia sa. Un lucru e cert, însă, Lascău este un om deosebit, dar vrea să pozeze tot timpul în şef", preciza prefectul Florian Serac.