Guvernul a dat în folosinţă, în prima jumătate a acestui an, 2.153 de apartamente pentru tineret, în cadrul programului privind construcţia de locuinţe, a declarat, premierul Adrian Năstase. Alte 8.000 de apartamente vor fi date în folosinţă în semestrul doi al acestui an, astfel încât numărul locuinţelor pentru tineret contractate începând din 2001 se ridică la 12.780, a precizat Năstase. În privinţa programului de locuinţe sociale, premierul a arătat că se află în execuţie 1.623 de asemenea partamente destinate persoanelor cu venituri reduse, 483 dintre acestea fiind deja date în folosinţă. Năstase a mai amintit că prin programul de construcţie de locuinţe proprietate personală cu finanţare din credite ipotecare se prevede construcţia a 9.724 de unităţi locative (apartamente şi case), dintre care pentru 883 există deja contracte de execuţie.