Nud, arhitectură şi portret, pe simezele Foto Art
Expoziţia a fost vernisată oficial de către fondatorul şi preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul", artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, care a felicitat-o pe Alexandra Paşca şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. La rândul său, Crăciun Parasca, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, şi-a manifestat bucuria de a fi prezent la vernisaj, considerând că, deşi tânără, Alexandra Paşca este un artist adevărat. "Mulţumesc că m-aţi primit cu atâta căldură sufletească", a spus artista, încântată că a fost invitată să expună la Oradea şi, totodată, de a face parte din Asociaţia Artiştilor Fotografi din România. "Sper să vă mai regăsec şi cu alte ocazii", a conchis invitata. Criticul de artă dr. Ramona Novicov a observat în lucrările Alexandrei Paşca o abordare foarte serioasă a fotografiei, apropierea de detaliu, insistenţa pe portret, dar şi dorinţa de a dezvălui privitorului acea sensibilitate feminină, de cele mai multe ori ascunsă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.