Noul vicepremier a depus jurământul de învestire
Noul ministrul de stat pentru coodonarea activităţilor din domeniul economic, Gheorghe Seculici, a depus jurământul, ieri, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu. La ceremonie au luat parte premierul Călin Popescu Tăriceanu, precum şi majoritatea membrilor Guvernului. De asemenea, a fost prezent şi fostul vicepremier Adriean Videanu, al cărui post a fost preluat de Gheorghe Seculici.
Decretul de numire în funcţia de ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul economic a fost publicat în Monitorul Oficial din 20 martie. Ministrul de stat Adriean Videanu şi-a anunţat, vineri, demisia din funcţie, succesorul lui fiind Gheorghe Seculici, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Seculici a fost nominalizat de Biroul Permanent Naţional al PD pentru funcţia de viceprim-ministru coordonator al activităţilor economice, în locul lui Adriean Videanu, desemnat drept candidat la funcţia de primar general al Capitalei. Un amănunt demn de menţionat este acela că fiica sa este soţia primarului de Arad, Gheorghe Falcă (PD), în timp ce naşul lor de căsătorie este preşedintele Traian Băsescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.