Nou-născut găsit mort într-un tomberon
Lucrătorii unei societăţi care are ca obiect de activitate salubrizarea municipiului au găsit ieri dimineaţă, într-un tomberon de pe strada Haţegului colţ cu Meşteşugarilor din Oradea, ambalat în mai multe pungi de plastic, corpul fără viaţă al unui nou-născut.
Ieri, în jurul orei 06.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Oradea a fost sesizat de către lucrătorii unei societăţi care are ca obiect de activitate salubrizarea municipiului în legătură cu faptul că, într-un tomberon de pe strada Haţegului colţ cu Meşteşugarilor din municipiu, în momentul în care aceştia se pregăteau să ridice deşeurile menajere, au găsit ambalat în mai multe pungi din plastic, corpul fără viaţă al unui nou-născut de sex feminin.
La faţa locului, s-a deplasat o echipă de cercetare formată din ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bihor. În urma primelor cercetări şi din examinarea exterioară a corpului, s-a stabilit că noul-născut nu prezenta urme vizibile din care să rezulte că s-ar fi exercitat violenţe asupra sa. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Oradea, unde va fi efectuată necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului şi dacă noul-născut s-a născut viu şi viabil. Ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bihor continuă cercetările în vederea identificării mamei, iar în funcţie de rezultatul investigaţiilor vor fi luate măsurile legale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.