Un nou focar de trichineloză a fost semnalat în zona Galoş - Petreu, în urmă cu circa o săptămână, când un localnic a comercializat carne de porc fără să fi solicitat expertiză sanitar-veterinară. În urmă cu o săptămână cinci persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea, două în stare gravă şi trei cu forme medii de boală. Serviciul de epidemiologie din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor a declanşat o anchetă epidemiologică şi a încercat să identifice cât mai mulţi consumatori. Potrivit dr. Zoia Bitea, director executiv adjunct al Departamentului Medicină Preventivă a ASP Bihor, infestaţia a fost masivă, însă doar o parte dintre cele 59 de persoane identificate de personalul instituţiei drept consumatori s-au îmbolnăvit, mai exact cele care au consumat-o în stare crudă. După consilierea consumatorilor de către personalul ASP Bihor, aceştia, inclusiv cei care nu au prezentat semne de îmbolnăvire, s-au prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase pentru efectuarea analizelor medicale. Ieri figurau internate în unitatea spitalicească 60 de persoane cu vârste cuprinse între un an şi şase luni şi 76 de ani, printre care şi o femeie însărcinată. Pentru că a comercializat carne neexpertizată sanitar veterinar la sacrificarea animalului din propria gospodărie, proprietarul a fost amendat de reprezentanţii Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului Bihor, cu suma de 30 de milioane de lei vechi. La sacrificarea unui animal, proprietarul are obligaţia să se adreseze medicului veterinar în vederea prelevării de probe din carnea animalului pentru efectuarea analizei de laborator, pentru care trebuie să plătească suma de 70.000 de lei vechi.