"Norocul" cămilei la 6 din 49
Au mai rămas doar două ocazii pentru câştigarea premiului cel mare la loto 6/49. Aşa se face că, deşi unii jucători nu mai investesc mari speranţe, mai sunt unii care joacă tare. Şi în această săptămână a funcţionat foarte bine "cooperativa", numărul celor care s-au înscris aici fiind tot mai mare. Este vorba de variante mai scumpe cumpărate de mai multe persoane. Pentru această săptămână, în unele locuri, suma minimă pentru un bilet de acest gen a urcat la 1 milion de lei.
În această săptămână, în Bihor s-a stabilit un nou record în ceea ce priveşte numărul biletelor loto cumpărate. Astfel, până ieri, au fost cumpărate la agenţiile loto din judeţ aproximativ 120.000 de bilete la loto 6/49, faţă de 250.000 câte au fost jucate de la începutul acestei luni, la celelalte trei extrageri. De la începutul acestui an, bihorenii au cheltuit 13 milioane de dolari la loto 6/49, aproape cât pe întreg anul 2003. Cei mai mulţi dintre bihorenii care au încercat, săptămână de săptămână, să câştige în acest an premiul cel mare nu mai ştiu cum să joace. Ei şi-au cam terminat variantele "câştigătoare", aşa că acum sunt nevoiţi să apeleze la soluţii empirice. Sunt tot mai mulţi cei care apelează la bolul cu numere aflat în fiecare agenţie, de unde aleg şase sau mai multe numere cu care speră să câştige. Unul dintre jucătorii aflaţi, acum câteva zile, într-o agenţie loto din Oradea spunea că a fost la biserică, ba şi la o mănăstire, a încercat la vrăjitoare şi, ultima dată, chiar cu "bikinii nevestei", dar în zadar. Exasperat, în această săptămână, bărbatul s-a dus la Grădina Zoologică, unde a pus cămila să îi scuipe biletul, pentru noroc.
Printre jucătorii aflaţi zi de zi prin agenţiile loto se vorbeşte că, şi de această dată, vor ieşi trei sau cel puţin două numere consecutive. Oamenii spuneau că 1 şi 2 au ieşit deja, 11, 12 şi 13 de asemenea, iar ultima dată, 6, 7 şi 8. Au mai fost extrase, în acest an, 9 şi 10, respectiv 29, 30, dar şi alte grupuri de două sau trei numere. Cei mai mulţi "chibiţi" cred că de această dată va fi rândul unui cuplu sau triplet de numere aflate între 10 şi 20 sau între 40 şi 49.
Toată lumea speră că de această dată va da lovitura, mai ales că este penultima şansă să se câştige marele premiu de la categoria I. Acesta va fi, la extragerea de duminică, de aproximativ 5,2 milioane de dolari, numai reportul ridicându-se la 4,8 milioane de dolari. În această sumă sunt incluse valoarea unui autoturism BMW seria 5 şi a unui apartament de trei camere în Capitală. Loteria Română a anunţat că întregul report acumulat până la 29 februarie ar putea fi repartizat în cote egale categoriilor a II -a şi a III -a, la o extragere specială programată pentru 7 martie, dacâ până la acea dată nu va exista un câştigător.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.