Nojorid s-a deschis o nouă sală de sport
Vineri a avut loc sfinţirea şi deschiderea oficială a noii săli de sport din localitatea Nojorid. Evenimentul a fost îndelung aşteptat atât de oficialităţile locale, dar mai ales de copiii care învaţă la şcoala din comună.
Deschiderea oficială a sălii de sport s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi ale vieţii publice din Bihor. Printre invitaţii autorităţilor locale s-au numărat deputaţii Cornel Popa şi Valeriu Boieriu, subprefectul Todor Albert, Ionel Popa, directorul Direcţiei Silvice Bihor şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai Direcţiei Judeţene de Tineret. Manifestările au debutat cu slujba de sfinţire a noului edificiu, care a fost oficiată de un sobor de trei preoţi. Importanţa momentului a fost subliniată de toţi cei care au luat cuvântul, aceştia considerând că deschiderea noii săli de sport este importantă, deoarece oricine va avea posibilitatea să facă sport într-un spaţiu special amenajat. Noua sală de sport a fost construită prin programul celor 400 de săli de sport, derulat prin Compania Naţională de Investiţii. Lucrările de ridicare a clădirii au început încă din toamna anului 2005, iar recent acestea au fost finalizate. Investiţia totală se ridică la 13 miliarde lei vechi, dar se vor mai aloca, din bugetul local, fonduri pentru dotările interioare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.