Fiecare Curte de Apel din ţară va avea, începând din aceasta lună, un psiholog cu specializarea în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională", se arată într-un act normativ ce modifică Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti publicat recent în Monitorul Oficial.

La Curtea De Apel din Oradea există deja un psiholog angajat de ani buni. "Noi avem deja un psiholog angajat. Cred că majoritatea Curţilor de Apel din ţară au deja unul. Au apărut doar noi reglementări care îi stabileşte acestuia mult mai exact atribuţiile", ne-a spus Cornelia Precup de la Biroul de presă al Curţii de Apel Oradea. Rolul psihologului va fi acela de a asigura consilierea psihologică, la cerere, a personalului Curţii de Apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia în cazul confruntării cu situaţii existenţiale critice, inclusiv de natură profesională, în vederea optimizării performanţei şi asigurării confortului personal şi interpersonal în mediul organizaţional. De asemenea, acesta va face parte din comisiile de examinare/reexaminare psihologică la concursurile/examenele organizate de Consiliul Superior al Magistraturii şi va putea participa la toate proiectele instituţiei. Conform noilor reglementări, psihologul sprijină preşedintele Curţii de Apel prin exercitarea mai multor atribuţii, după cum urmează: analizează activităţile organizaţionale la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru diagnosticarea eventualelor disfuncţionalităţi sistemice, în scopul eficientizării actului de justiţie şi ameliorării condiţiilor de muncă; evaluează cantitatea, calitatea şi eficienta resurselor umane în scopul optimizării sarcinilor de muncă, reorientării profesionale în cadrul instanţei şi formării anumitor abilităţi profesionale; asigură asistenţa psihologică a personalului instanţelor judecătoreşti pentru facilitarea acomodării cu cerinţele specifice unui anumit post şi a integrării noilor angajaţi în colectivul de lucru; mediază conflictele interpersonale care afectează calitatea relaţiilor de muncă în vederea diminuării sau rezolvării acestora; elaborează programele de dezvoltare organizaţională; concepe şi/sau asigură utilizarea instrumentelor de diagnoză organizaţională; asigură pregătirea motivaţională şi aptitudinală a resurselor umane - antrenarea motivaţiei intrinseci, a capacităţii de memorare, a capacităţii de autocontrol, abilităţilor comunicaţionale şi optimizarea atenţiei. În actul normativ menţionat se mai precizează că activităţile realizate de psiholog la Curtea de Apel şi instanţele din circumscripţia acesteia sunt stabilite de preşedintele Curţii, care va avea în vedere şi solicitările preşedinţilor instanţelor arondate.