În Aula Magna a Universităţii din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice a organizat, ieri, conferinţa de prezentare a evaluării proiectului "Sprijinirea Integrării IMM-urilor cu activitate de export-import din judeţul Bihor în cadrul pieţei unice europene prin dezvoltarea unor servicii de afaceri transfrontaliere". Proiectul a fost finanţat prin programul România - Ungaria, PHARE CBC 2005 şi intitulat "Împreună spre un viitor mai bun".

La eveniment au participat beneficiarii proiectului, adică cele 70 de IMM-uri cu activitate de export-import din zona transfrontalieră, precum şi partenerii proiectului, organizaţii, asociaţii şi instituţii implicate în sprijinirea şi promovarea IMM-urilor cum ar fi: Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea, Fundaţia "Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar", Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România, Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar, Universitatea din Debreţin, prin Facultatea de Economie şi Adimistrarea Afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii orădene etc. Scopul acestei conferinţe a fost de a face cunoscute şi de a facilita colaborarea şi cooperarea transfrontalieră româno-maghiară pentru viitor, precum şi de a prezenta activităţile şi rezultatul proiectului. În cadrul conferinţei au mai fost prezentate rapoartele echipei de proiect, ale grupului ştiinţific şi ale grupului de lucru, precum şi stabilirea direcţiilor de cooperare şi identificarea grupurilor mixte de lucru. "Pentru Facultatea de Ştiinţe Economice proiectul este primul de o asemenea anvergură, care a început în septembrie 2007 şi se va încheia în 30 noiembrie 2008", a precizat Anca Dodescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice. Totodată, aceasta a adăugat că facultatea pe care o reprezintă a mai obţinut fonduri pentru alte 5 proiecte europene, care vor fi lansate în perioada următoare.

Conferinţa va continua azi cu prezentarea experienţei maghiare în procesul de integrare europeană, a "Centrului de Servicii pentru Afaceri Transfrontaliere" şi lansarea oficială a site-ului www.csat-oradea.ro, precum şi a Ghidului integrării IMM-urilor pe piaţa unică europeană.