Şase magistraţi bihoreni şi-au depus candidaturile pentru ocuparea unei funcţii de conducere vacante în cadrul parchetelor şi instanţelor din judeţ. Cei mai mulţi au concurat pentru postul de vicepreşedinte al Tribunalului Bihor, în timp ce funcţia de preşedinte al Judecătoriei Marghita nu a reprezentat interes pentru niciun judecător.

Consiliul Superior al Magistraturii a organizat, în perioada 2 octombrie - 15 decembrie, un concurs pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, respectiv la parchetele de pe lângă acestea. La examen s-au putut înscrie magistraţii care îndeplinesc condiţiile de vechime, care la ultima evaluare au obţinut calificativul "foarte bine" şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani. Dintre posturile de conducere scoase la concurs, cinci au fost în cadrul parchetelor şi instanţelor din Bihor. Astfel, candidaţii au putut opta pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Oradea, vicepreşedinte al Tribunalului Bihor sau pentru cea de preşedinte al Judecătoriei Marghita. De asemenea, a fost scos la concurs postul de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi cel de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita. Pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Oradea a existat un singur candidat, Dana Cigan, care a obţinut media finală 8,74. Pentru postul de vicepreşedinte al Tribunalului Bihor şi-au depus candidatura trei magistraţi: Dorel Bochiş, Varga Iren şi Daniela Jurjuţ Lazăr. Primii doi candidaţi au absentat la proba scrisă, astfel că examenul a fost susţinut doar de Daniela Jurjuţ Lazăr, care a obţinut media 7,35. De asemenea, funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost dorită de Carmen Adriana Domocoş şi Aurelia Claudia Morar Herlea, aceasta din urmă câştigând concursul cu media 9,30. Singurele locuri vacante scoase la concurs care nu au trezit interesul magistraţilor bihoreni sunt cele de la Marghita, niciun magistrat nu s-a înscris nici pentru postul de preşedinte al Judecătoriei, nici pentru cel de prim-procuror.