Manifestările care se desfăşoară zilele acestea în mai multe localităţi din judeţ, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, sunt structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o temă distinctă.

Astfel, elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Sântandrei au participat, marţi, la o întâlnire cu ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, fiind lansat cu acest prilej proiectul "Sfaturi mari pentru cei mici", în scopul prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării copiilor. Ieri, în Oradea, au avut loc mai multe activităţi, organizate cu prilejul Zilei Poliţiei de Proximitate. Sute de pliante cu recomandări şi informaţii despre prevenirea criminalităţii au fost împărţite ieri de poliţiştii de proximitate, cei de la Prevenirea criminalităţii şi reprezentanţii Centrului Regional Oradea, din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane. Campania de distribuire a pliantelor s-a desfăşurat sub genericul "Un om prevenit - un om salvat", în faţa magazinului Crişul şi pe Corso.