Sâmbătă seara, trupei "Iosif Vulcan" i-a revenit onoarea de a închide cea de-a XV-a ediţie a festivalului "Săptămâna teatrului scurt", cu spectacolul "Nevestele vesele din Windsor", versiune scenică de Victor Ioan Frunză, Marian Popescu şi Victoria Balint, care, şi de această dată, a avut un real succes. Sala Mare a Teatrului de Stat Oradea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul orădean care a dorit să vadă spectacolul a cărui acţiune se desfăşoară în Windsor, oraş situat pe Tamisa, la vest de Londra. Este prima piesă shakespeariană care descrie societatea contemporană dramaturgului şi se adresează spectatorului din timpurile noastre. În distribuţie i-am regăsit pe îndrăgiţii actori orădeni Daniel Vulcu, Elvira Platon-Rîmbu, Suzana Macovei, Richard Balint, Petre Ghimbăşan, Pavel Sîrghi, Ion Abrudan, Tiberiu Covaci, Ion Ruscuţ, George Voinese, Corina Cernea, Angela Tanko şi Sebastian Lupu, dar şi pe Ioana Gajdo, Adela Lazăr, Mihaela Gherdan şi Mirela Jurca, proaspăt angajate ale instituţiei de cultură. Direcţia de scenă i-a revenit regizorului Victor Ioan Frunză, iar decorurile, costumele şi recuzita au purtat semnătura scenografei Adriana Grand. Partitura muzicală originală a spectacolului, interpretată în direct (orchestră şi voci), a aparţinut compozitorului Tibor Cári. Prestaţia actorilor trupei Iosif Vulcan a fost apreciată din plin de publicul spectator, care a adus în scenă de mai multe ori, prin aplauze furtunoase, protagoniştii spectacolului.