În fiecare an, aceleaşi probleme: când insecte, când... omizi, când diferite boli ce se ivesc şi distrug frunzişul bogat al copacilor, al pomilor. "S-a zis şi s-a acţionat, din câte am văzut, contra moliei miniere a castanului - ne scrie un cititor din Oradea, dl Ioan Bălan -, iar castanii au scăpat, deocamdată, de înfăţişarea hidoasă, de altădată, urmare a defrunzirii în plină vară, ce se întâmplă, însă, cu ceilalţi copaci din parcuri sau de pe aliniamentele şoselelor? Deja, o omidă păroasă a început să distrugă pomii..." Ne-am interesat la Direcţia Judeţeană Fitosanitară (DJF) Bihor, iar informaţiile oferite de către dl ing. Virgil Itu, director, sunt îmbucurătoare. Astfel, mai repede ca în alţi ani, s-au alocat fonduri bugetare (52 milioane de lei) cu care s-a procurat substanţa chimică FASTAC destinată combaterii omidei păroase a dudului. Acest dăunător distruge nu doar frunzele dudului, ci şi a altor specii pomicole. Substanţa procurată, ?Fastac?, este, conform sumei alocate, pentru aplicarea de tratamente chimice doar pomilor de pe aliniamentele şoselelor, a drumurilor şi din parcuri. "Nu noi, DJF Bihor, efectuăm lucrarea. Nu mai dispunem de utilajele specifice, nici de personal. Asemenea lucrări intră în responsabilitatea primăriilor care, prin firme specializate şi autorizate, acţionează, conform contractului perfectat de primării. Nouă ni se solicită substanţa de tratament" - a mai spus dl ing. Virgil Itu. Cantitatea de substanţă chimică "Fastac" procurată cu cele 52 milioane de lei este de 113 litri. Mult, puţin, rămâne de văzut. Un fapt este cert: primul solicitant este şi primul servit. Cine nu se grăbeşte poate rămâne cu... omida păroasă a dudului!